Ştiri

O lege care interzicea reclamele la tutun și fumat a fost respinsă de Parlament

Camera Deputaţilor a respins, marţi, un proiect de lege referitor la măsuri în domeniul produselor din tutun. S-au înregistrat 233 voturi pentru respingere, 29 împotrivă şi 23 abţineri.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul a fost iniţiat de 31 de parlamentari USR, PNL, PSD şi minorităţi și prevede eliminarea expunerii şi publicităţii produselor din tutun şi produselor similare la punctele de vânzare, cu excepţia magazinelor special amenajate în scopul exclusiv al vânzării acestor produse.

În document se interziceau și acţiunile de promovare a produselor din tutun, cu excepţia magazinelor special amenajate în scopul exclusiv al vânzării acestora, interzicerea acţiunilor de sponsorizare pentru produsele din tutun şi similare.

De asemenea, proiectul mai prevede interzicerea fumatului în vehiculele în care se află minori şi femei însărcinate, introducerea posibilităţii ca persoanele cu afecţiuni psihice internate în unităţi sanitare, în baza unei hotărâri emise de o instanţă de judecată, să poată fuma doar în spaţii special amenajate, în exteriorul clădirilor, cu respectarea condiţiilor tehnice, introducerea contribuţiei pentru sănătate aplicată corespunzător tuturor formelor de produse din tutun, conform redefinirii acestora.

Deputații au spus că nu a fost notificată Comisia Europeană, USR neagă

Comisiile de specialitate au propus respingerea proiectului, „având în vedere că Directiva Uniunii Europene 2015/1.535 transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 impune parcurgerea procedurii de notificare a Comisiei Europene prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri”.

„Această procedură de notificare nu a fost realizată, ceea ce, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ar determina inopozabilitatea prevederilor legii faţă de terţi în eventualitatea unui litigiu”, se precizează în raportul comisiilor de specialitate.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a criticat respingerea proiectului.

„Ştiu două falsuri care s-au comis în rapoartele comisiilor. Au respins o şansă să definim dispozitivele electronice, era ocazie de a pune semnul egal în a ne otrăvi generaţiile următoare. Din păcate, în raport este o minciună penală conform căreia nu a fost notificată de acest plan. O să vă aduc aminte cu durere că în loc să ascultaţi de conştiinţa dumneavoastră ascultaţi de doamna Gilda Lazăr ( JTI România – n.red.) şi alte persoane”, a spus Ungureanu.

Publicitate
banner we radio