
VIDEO. Eugen Neagoe (Sepsi OSK): „Nu mergem în excursie la Craiova, ne dorim să câştigăm acest meci”
Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că CSU Craiova are şanse reale de a câştiga campionatul, însă îşi doreşte ca echipa sa să iasă învingătoare din meciul pe care cele două formaţii îl vor disputa duminică în Bănie.
„Suntem în faţa unui joc important pentru ambele echipe. Craiova este echipa la care am jucat foarte mulţi ani, cu care am obţinut trofee. Nu mi-aş fi dorit să fiu adversarul lor, dar asta este viaţa, vom trata jocul ca pe toate celelalte. Craiova este una dintre cele mai bune echipe din campionatul nostru, dar nu înseamnă că nu vom face tot ce depinde de noi să aducem victoria acasă. Craiova are un public senzaţional din punctul meu de vedere, suporterii sunt fantastici şi creează o presiune deosebită pe adversari. Va fi o plăcere deosebită să mă întâlnesc cu ei, dar îmi doresc ca echipa mea să câştige. Craiova are şanse mari să câştige campionatul, este o echipă cu şanse reale. Îi doresc acest lucru, pentru că nu a câştigat de foarte mulţi ani, generaţia mea a fost ultima care a câştigat două cupe şi un campionat, dar doresc ca duminică să ne întoarcem noi cu trei puncte de la Craiova”, a declarat Eugen Neagoe.
Acesta a mai spus că are mare încredere în echipa sa, care s-a întărit în urma transferurilor făcute în ianuarie.
„Nu mergem în excursie la Craiova, sunt trei puncte puse în joc şi ne dorim să câştigăm acest meci, avem mare nevoie de puncte. Clasamentul nu arată aşa cum ne-am dori, dar sper ca prin rezultate să arate mult mai bine. Eu am încredere în echipa noastră, în jucătorii noştri, în acest moment nu mi-e frică de niciun adversar”, a adăugat acesta.
Neagoe a menţionat că aşteaptă cu nerăbdare finalizarea stadionului din Sfântu Gheorghe pentru ca echipa să-şi poată disputa meciurile acasă, unde ar putea fi susţinută de peste 4.000 de suporteri.
Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova întâlneşte, duminică, de la ora 20:45, pe teren propriu, formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a a Ligii I.
(Agerpres)