Ştiri locale

Noul şef al IPJ Covasna a preluat oficial funcţia

Începând cu data de 22 noiembrie 2018, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Pampu-Romanescu Liviu a fost numit inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna. Acesta a promovat concursul organizat pentru ocuparea funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean, la data de 9 octombrie a.c.

Joi, în cadrul unei sedințe la care au participat și reprezentanți oficiali ai Inspectoratului General al Poliției Române, autorităților și instituțiilor publice județene, comisar-șef Pampu-Romanescu Liviu a preluat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

Ofițerul brașovean de poliție Liviu Pampu Romanescu a obținut cel mai bun rezultat la concursul organizat pentru ocuparea postului. La examenul pentru fotoliul de șef al I.P.J. Covasna au participat alți 3 ofițeri: comisarul șef Bogdan Badea – șeful Poliției Săcele, comisarul șef Dan Ivașcu – șeful Serviciului Rutier din Covasna, dar și comisarul șef Eugen Palade – care a asigurat interimatul la conducerea IPJ Covasna.

Câștigătorul concursului, comisarul șef Liviu Pampu Romanescu, a deținut funcțiile de ofițer specialist la Biroul de Investigaţii Criminale și de șef al acestui compartiment la Poliția Municipiului Brașov, iar apoi a deținut și funcțiile de șef al Serviciului de Investigații Criminale și de șef al Secției numărul 5 de Poliție din Capitală.

Curriculum Vitae conform site-ului IPJ Covasna (click AICI)

Comisar șef de poliție Liviu PAMPU-ROMANESCU

Data și locul nașterii: 09.10.1973 în mun. Brașov, jud. Brașov

Starea civilă: Căsătorit, 2 copii

Experiență profesională:

  • 22.11.2018 – prezent: șef al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna
  • 06.11.2017 – 21.11.2018: detașat la Comisia Juridică și de Disciplină din cadrul Organizației Profesionale Corpul Național al Polițiștilor;
  • 2015 – 05.11.2017: Șef secție la Secția nr. 5 din cadrul Poliției Sectorului 1 – D.G.P.M.B.
  • 2015: Adjunct șef secție la Secția nr. 5 din cadrul Poliției Sectorului 1 – D.G.P.M.B.
  • 2014 – 2015: șef al Serviciului Investigații Criminale în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov;
  • 2009 – 2014: șef al Biroului Investigații Criminale în cadrul Poliției Municipiului Brașov;
  • 2006 – 2009: ofițer specialist investigații criminale la Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov;
  • 2004 – 2006: ofițer de cercetare penală la Biroul Cercetări Penale al Poliției Municipiului Brașov;
  • 1996 – 2004: ofițer de cercetare penală în cadrul Poliției Stațiunii Predeal;
  • Trei mandate în funcția de Președinte de Consiliu Teritorial al Organizației Profesionale ”Corpul Național al Polițiștilor”, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și la Secția nr. 5 din cadrul Poliției Sectorului 1 – D.G.P.M.B.

Educație și formare:

  • 2016 – 2017: Curs ”Managementul Strategic al Securității Publice” la Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” – București;
  • 2004: Studii postuniversitare în Drept Penal și Criminologie la Facultatea de Drept din cadrul Universității București;
  • 1992 – 1996: studii universitare la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” – București;
  • 1988 – 1992: Studii liceale – Colegiul Național ”Andrei Șaguna” din Brașov, profil Matematică – Fizică;

Limbi străine cunoscute:

Limba engleză – bine

Aptitudini și competențe personale:

Abilităţi manageriale dezvoltate datorită exercitării funcţiilor de conducere ocupate în decursul carierei.

Capacitate de organizare şi optimizare a propriei activităţi astfel încât, prin ordine şi disciplină în muncă, rezultă respectul pentru lucrul bine făcut.

În calitate de coordonator şi catalizator al activităţii echipelor mixte, care sunt constituite pentru cazurile speciale, am dobândit abilităţi de lucru în echipă.

banner we radio