Ştiri locale

Noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sfântu Gheorghe, pregătită pentru acreditare

Lucrările de modernizare și extindere a Urgenței Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, demarate în urmă cu aproape trei ani, au ajuns la final, aceasta fiind pregătită pentru procesul de acreditare, au transmis reprezentanții unității medicale, marți, într-o postare pe Facebook.

„Suntem cu un pas mai aproape de a pune în slujba pacienților noua clădire a Unității de Primire Urgențe. Săptămâna trecută a fost finalizată asfaltarea zonei din fața clădirii, iar lucrările de interior sunt aproape de finalizare: am terminat zugrăvirea, vopsirea, am montat parchetul și am instalat ferestrele și ușile. Clădirea este acum încălzită și ventilată. Au fost pregătite încăperile pentru aparatele de radiografie și tomografie computerizată și s-au făcut demersurile necesare pentru instalarea acestora. Urmează procesul de autorizare”, au transmis reprezentanții spitalului.

Investiția a fost realizată printr-o finanțare de peste 10.4 milioane de lei prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar lucrările au presupus extinderea clădirii principale a Spitalului, astfel încât activitatea Unității de Primirii Urgențe (UPU) să se poată desfășura în viitor pe o suprafață de 1.000 mp, față de circa 320 mp în prezent.

Clădirea modernă dispune de spații și echipamente noi, care îndeplinesc cerințele și normele actuale privind primirea pacienților cu urgențe medicale. Noua secţie UPU a fost  compartimentată separat pentru adulţi, copii şi imagistică, și va fi dotată cu echipamente medicale pentru radiologice și CT, resuscitare, ortopedie și consultații specifice de pediatrie.

Căile de acces au fost realizate astfel încât circulația pacienților să fie fluidizată, iar spațiul va permite staționarea simultană a 6-8 ambulanțe în fața secției, la punctul de transfer.

Anual, la Urgențele Spitalului Județean sunt peste 36.000 de prezentări. Conform planurilor inițiale, lucrările trebuiau să se încheie la finalul anului trecut, însă explozia prețurilor și criza materialelor de construcții, odată cu războiul ruso-ucrainean, au dus la amânări în finalizarea proiectului.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio