Ştiri locale

Municipiul Sfântu Gheorghe a atins cota de 37% la colectarea selectivă a deşeurilor menajere

Municipiul Sfântu Gheorghe a atins cota de 37% la colectarea selectivă a deşeurilor menajere, iar autorităţile locale sunt optimiste în ce priveşte depăşirea pragului de 50% până în 2020, stabilit de Parlamentul European.

Potrivit autorităţilor locale, creşterea a fost „spectaculoasă”, de la 17% în primele cinci luni ale anului 2017, la 37% în perioada similară a acestui an.

„Putem să spunem că suntem într-un trend ascendent şi se pare că la Sfântu Gheorghe putem să ne asumăm ţintele care trebuie respectate de România până în 2020, deci 50% din reciclarea deşeurilor menajere. (…) În curând se va trece la colectarea separată şi a deşeurilor biodegradabile, iar cu aceasta Sfântu Gheorghe va ajunge, se pare, să recicleze 50% din deşeurile menajere pe care le colectează”, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba.

Conducerea societăţii de salubritate Tega a precizat că în primele cinci luni ale anului trecut s-au colectat 404 tone de deşeuri reciclabile în municipiul Sfântu Gheorghe, iar anul acesta cantitatea aproape s-a dublat, ajungând la 807 tone.

Creşterea este şi mai vizibilă la nivel de judeţ, unde, potrivit sursei citate, cantitatea aproape s-a triplat, ajungând de la 592 de tone la 1.585 tone.

„Trendul este foarte pozitiv, este în creştere, iar eu ca primar sunt foarte mândru de cetăţenii oraşului, pentru că ei sunt parteneri, fără ei nu se poate”, a declarat primarul municipiului, Antal Arpad, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

El a mai amintit, printre altele, că în anul 2017, în urma unui sondaj de opinie, Sfântu Gheorghe s-a situat pe locul al treilea la nivel naţional în topul celor mai curate oraşe, iar în 2014 a primit titlul „Oraşul reciclării”.

(Agerpres)