Motivare fără precedent a judecătorilor care au dictat închisoare cu executare în cazul unei doctorițe care a luat şpagă de 280 de ori: „Şpaga a creat credinţa publică că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”
Cele 280 de mite luate în 20 de zile lucrătoare de către medicul oncolog Anca Ababneh Dumitrovici din Suceava i-au adus trei ani de închisoare. Ea își recunoscuse vina, dar judecătorii au constatat că a făcut-o doar formal și că a continuat, la proces, să prezinte șpaga drept un loc comun, o realitatea firească, scrie hotnews.ro.
Această răsturnare a anormalului drept normal, spune motivarea, este insuportabilă pentru societate. Și de aceea este nevoie de o condamnare care „produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa”.
Pe lângă condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare, Curtea a decis interzicerea dreptului de a mai profesa ca medic timp de 5 ani după executarea pedepsei, atât în sistemul public, cât și în cel privat.
Este nevoie de o sancționare exemplară a cadrelor medicale care primesc mită de la pacienți pentru descurajarea „credinţei publice că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri medicale dacă nu dispui de resurse financiare suficiente” arată cei doi judecători ai Curții de Apel Suceava în ampla motivare a deciziei de condamnare la 3 ani de închisoare cu executare a medicului Anca Ababneh Dumitrovici din Suceava.
Mai multe detalii în articolul de pe Hotnews.ro AICI.