Ştiri locale

Ministrul Dezvoltării despre programul Aeroportului de la Ghimbav: „Brașovul demonstrează că pe acest orar de 12 ore poate să acomodeze foarte mulți pasageri”

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, actualmente ministrul al Dezvoltării, s-a aflat vineri într-o vizită de lucru în județul Covasna, pentru a verifica stadiul lucrărilor de investiții derulate prin CNI, ocazie cu care a vorbit și despre piedicile cu care se confruntă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav la o lună și jumătate de când a fost inaugurat oficial.

Orarul scurt de funcționare, de la 07:00-19:00, și lipsa anumitor destinații rămân principalele motive de nemulțumire în rândul pasagerilor, care au inițiat o petiție prin care cer extinderea programului la 24 de ore. Deși mult așteptat de autoritățile locale și locuitorii Transilvaniei, Aeroportul a devenit rapid ținta ironiilor în mediul online, fiind numit, printre altele, „aeroport virtual”, din cauza ofertelor limitate de călătorie, „aeroport cu program de gravide” sau cu „program de supermarket”.

Într-o conferință de presă la Sfântu Gheorghe, Adrian Veștea a explicat că orarul era cunoscut de mult timp, fiind astfel stabilit și din pricina războiului din Ucraina, având în vedere că aeronavele care tranzitau Republica Moldova şi Ucraina au fost deviate în spaţiul aerian al României.

„În urmă cu un an, exact pe vremea aceasta, am avut o discuție cu reprezentanții instituțiilor din aviație, de la Ministerul Transporturilor, și am convenit cu ei încă de la vremea respectivă, fiindcă voiau să amâne deschiderea aeroportului pentru luna septembrie, neavând controlor de trafic și posibilitatea de a asigura funcționarea acestei instituții. Voiau să amâne fiindcă în perioada de vară sunt foarte multe agenții de turism care organizează zboruri charter și de la Târgu Mureș, și de la Oradea, și de la Satu Mare, de la Arad, și asta înseamnă o suprasolicitare a controlorilor de trafic de la ROMATSA. Mai mult decât atât, trebuie știut un lucru: spațiul aerian de deasupra Ucrainei este închis, toate culoarele aeriene zboară pe deasupra României, același lucru se întâmplă, parțial, și în zona Republicii Moldova, iar asta înseamnă o suprasolicitare a controlorilor de trafic. Eu i-am înțeles din acest punct de vedere și mi-am dorit ca, pentru început, să ne formăm, să dăm drumul cu 12 ore”, a spus ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

Au existat și speculații că autoritățile de la București sabotează Brașovul prin impunerea acestor limitări de orar, pentru a se asigura că aeroportul nu se va dezvolta, având în vedere și faptul că ROMATSA nu a inițiat din timp pregătirea controlorilor de trafic, deși se știa de câțiva ani despre planurile de deschidere a unui nou aeroport. Amintim că ROMATSA anunțase încă de la începutul acestui an că nu există suficienți controlori de trafic aerian, la vremea respectivă fiind câțiva în pregătire.

Recent, campania a explicat că formarea unui controlor de trafic aerian pentru serviciile de navigație necesită cel puțin 2 ani, pe lângă perioada necesară pentru selecție, iar pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav este nevoie de controlori experimentați, având în vedere tehnologia nouă de control a traficului aerian de la distanță, utilizată pentru prima oară în România.

„Întrucât aeroportul este unul nou deschis și nu există o predictibilitate pe termen mediu și lung pentru un trafic aerian stabil, ROMATSA și-a dimensionat personalul pentru programul de 12 ore, conform acordului cu operatorul de aerodrom”, transmitea conducerea companiei.

„Brașovul demonstrează că pe acest orar poate să acomodeze foarte mulți pasageri”

Vineri, pentru prima dată în cele 51 de zile de la deschiderea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a înregistrat peste 1.000 de pasageri în cele 12 ore de program, „extrem de mult” pentru primul an de funcționare, potrivit fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, care afirmă că, astfel, în câțiva ani aeroportul ar putea ajunge printre primele din țară.

„Vedeam că azi (vineri -n.r.) au fost 1.000 de pasageri într-o zi, ceea ce înseamnă extrem de mult. Brașovul demonstrează că pe acest orar poate să acomodeze foarte mulți pasageri. Cu 1.000 de pasageri, dacă ne raportăm la 365 de zile, dintr-un foc în primul an de funcționare, poți să ajungi să ai o poziționare în primele 5-6 la nivelul României (…)  Mă bucură foarte mult că am dat drumul la aeroport. Trebuie să vedem ce înseamnă primul an de funcționare, am adus oameni noi, unii dintre ei nu au mai lucrat în aviație, trebuiau să se formeze. Gândiți-vă că trebuie să suplimentezi și pentru schimburi și totul înseamnă alocare bugetară din partea Consiliului Județean Brașov”, a mai spus Adrian Veștea, care a explicat și faptul că Aeroportul de la Ghimbav este primul din țară pentru care serviciile de navigație aeriană au fost plătite prin bugetul Consiliului Județean.

„Nu este vorba doar despre controlorii de trafic, pentru că în interiorul Aeroportului sunt mai multe instituții ale statului, fie că vorbim despre Poliția de Frontieră, fie că vorbim de Vamă, de Serviciul Român de Informații. Toate aceste instituții trebuie să-și delege persoane pe toată perioada funcționării, și este foarte important să privim tot timpul latura de rentabilitate. Noi, Brașovul, suntem primul aeroport din România care plătim serviciile de navigație aeriană. Cu cât soliciți mai mult, cu atât ai mai mult de plată. Celorlalți, care au fost construiți acum 50 de ani, li s-au făcut investiții în echipamente de navigație aeriană – noi ni le-am cumpărat singuri, tocmai pentru a nu mai sta la mâna unora sau altora, și le-am bugetat. Noi am fost cei care ne-am dus și am discutat cu cei de la ROMATSA și i-am asigurat că suntem dispuși să plătim serviciile de dirijare a traficului aerian, ca să nu intrăm iar într-un blocaj în care sindicatele să spună că nu au resursă umană. Toate acestea sunt niște costuri”, a mai explicat ministrul.

În ceea ce privește zborurile operate, acesta a îndemnat populația să achiziționeze bilete pentru destinațiile disponibile, precizând că piața este una liberă, iar modelul de business al companiilor aeriene e dictat de cererea pasagerilor.

„Referitor la tot felul de destinații, fiindcă probabil putem discuta despre de ce nu zburăm în Irlanda, companiile aeriene fac business în funcție de modul în care încarcă aeronavele și modul în care devin eficiente, aleg toate destinațiile și le fac și de două ori pe zi dacă e cazul și sunt aeronave pline. Trebuie să înțelegem că de fapt este o piață liberă, care până la urmă va fi dictată de pasageri, de cei care sunt interesați să zboare de pe Aeroportul din Brașov și le recomand tuturor celor care încă nu și-au cumpărat un bilet, să o facă. Cred că sunt foarte mulți, mai ales în mediul online, care mă ceartă, dar de fapt nu și-au cumpărat, să contribuie măcar cu un leu. Cumpărați-vă un bilet prima dată, să vedem cum merge”, a mai spus Adrian Veștea la Sfântu Gheorghe.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a fost inaugurat în data de 15 iunie cu mare fast, în prezența mai multor oficiali, printre care și reprezentanți ai autorităților locale și județene din Covasna, fiind primul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani.

Marți, compania Dan Air a anunțat încă trei zboruri directe din Brașov pentru programul de iarnă, operatorul urmând să adauge curse spre Franța, Emiratele Arabe Unite (UAE) și Norvegia din luna noiembrie a acestui an, dar și aducerea unei a doua aeronave pentru deservirea operațiunilor din Brașov.

Tot de săptămâna trecută, compania low cost maghiară Wizz Air a început zborurile spre și de la Brașov pe relația Londra.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio