
Ministerul Apărării va face verificări în cazul exercițiilor militare de la Sfântu Gheorghe
Ministerul Apărării va face verificări în cazul exerciţiului militar derulat marţi, în jurul prânzului, în poligonul din vecinătatea Cimitirului Comun din Sfântu Gheroghe, pentru a afla de ce instituţiile care au desfăşurat exercițiul de instrucție colectivă nu au informat din timp autorităţile locale şi populaţia, a declarat primarul municipiului, Antal Árpád.
Acesta a precizat, într-o conferinţă de presă, că a luat legătura cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care a admis la rândul său că populaţia trebuie anunţată din timp în astfel de situaţii, pentru a nu se crea panică, în condiţiile în care de mai bine de o lună este război chiar la graniţa cu România.
Edilul a mai declarat că a solicitat ca pe viitor astfel de exerciţii intensive să nu se mai desfășoare în apropierea orașului.
„Am primit un răspuns de la domnul ministru, a spus că într-adevăr ar trebui anunţată populaţia, şi că va verifica ce s-a întâmplat. Noi nu am fost notificaţi. În mod normal, cred că într-o lume normală, în condiţiile în care lângă graniţa ta este război, dacă faci exerciţii militare anunţi cu o zi înainte. Ceea ce s-a întâmplat nu este normal, cu tot respectul faţă de toate instituţiile. În orice perioadă, orice acţiune care poate să creeze panică populaţiei trebuie anunţată prealabil, asta e responsabilitatea fiecărei instituţii”, a spus primarul, potrivit căruia deşi poligonul pe care s-au desfăşurat tragerile nu este omologat, acolo pot avea loc anumite exerciţii.
„Poligonul nu este omologat pentru trageri, dar din câte am înţeles s-au folosit gloanţe oarbe, deci nu putem spune că nu au respectat faptul că acest poligon nu este omologat, acolo se pot face exerciţii, dar nu este normal ca atât de aproape de oraş să faci exerciţii. Eu am două probleme cu ce s-a întâmplat: nu faci acest gen de exerciţii lângă un oraş locuit, iar dacă nu ai altă posibilitate, dacă totuşi exerciţiul trebuie făcut, atunci anunţi prealabil populaţia. Din nefericire intrăm într-o eră în care vom vedea din ce în ce mai multe echipamente militare”, a mai spus edilul.
Amintim că marţi, militarii din cadrul Batalioanelor 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” și cei din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” au luat parte la un exerciţiu de instrucţie colectivă cu muniţie de manevră (gloanţe oarbe).
Informaţia nu a fost comunicată din timp nici presei, nici autorităţilor locale, astfel că mai mulţi locuitori s-au speriat de zgomotele de împuşcături care s-au auzit timp de minute bune.
(Ioana Ardeleanu)