Meteo

METEO. Cod galben de vânt intens, ploi abundente și grindină

Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de ploi şi vânt pentru acest weekend. Fenomenele vor traversa toată ţara de la vest la est.

Codul intră în vigoare sâmbătă dimineață la ora 9.00 și va rămâne valabil până duminică seara la ora 23.00. Primul fenomen care-și va face simțită prezența va fi vântul care, încă de sâmbătă dimineață, va afecta Banatul, Crișana, Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvaniei, și din noaptea de sâmbătă spre duminică și Oltenia. Vitezele vântului în cursul zilei de sâmbătă vor fi în general cuprinse între 55 și 60 km/h, dar în zona montană, în special în zona Carpaților Meridionali la altitudini mari de peste 1.500 m, rafalele pot depăși 100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar și cu 10…12 grade. În zona montană, duminică, 1 aprilie ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

Toate fenomenele vor slăbi în intensitate pe parcursul nopții de duminică și nu se vor desfășura și săptămână viitoare. Luni vor mai apărea local ploi de scurtă durată, iar vântul va slăbi în intensitate și temperaturile vor începe să crească. Astfel că, dacă duminică și luni, temperaturile vor fi sub 20 de grade, de marți se va atinge din nou această valoare maximă.

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio