Ştiri locale

Medicii de familie din judeţ: „Ni se cer lucruri absurde, fără logică. ITM vrea procese verbale de predare-primire a echipamentelor medicale”

Medicii de familie din ţară sunt revoltaţi şi acuză autorităţile că în timpul controalelor au tot felul de solicitări absurde, iar birocrația stufoasă şi inutilă nu face altceva decât să le îngreuneze munca, şi să le răpească din timpul pe care l-ar putea aloca pacienţilor.

Un astfel de exemplu este procesul verbal de predare-primire, pe semnătură, a echipamentelor de protecţie, pe care Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) îl solicită în timpul controalelor. Concret, fiecare cabinet de medicina familiei trebuie să ţină zilnic o condică prin care să facă dovada că medicul îi înmânează asistentei materiale de protecție.

Publicitate

Preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Covasna, medicul Luica Sereş spune că cerinţa este de-a dreptul aberantă, în primul rând pentru că medicul de familie nu ţine „sub lacăt” echipamentele de protecţie, acestea fiind la îndemâna asistenţilor medicali care îşi pot lua oricând ce au nevoie, iar în alt doilea rând, niciun cabinet de medicina familiei nu îşi poate permite „luxul” de a pierde timp completând procese verbale care să conţină numărul de mănuşi, măşti de protecţie, halate sau cantitatea de alcool sanitar utilizate.

„Este o mare prostie, pentru că în cabinetul medicului de familie sunt doi oameni: asistenta şi medicul, iar medicul nu ţine ceva sub cheie, asistentul medical îşi ia singur ce are nevoie. Înţeleg în spitale, unde trebuie să dai materiale de protecţie pentru 100 de oameni, dar în cabinet, unde este doar medicul cu asistentul, nu înţeleg pentru ce le trebuie o birocraţie în plus. Nu are nicio logică, este absurd, vor să mai fie o hârtie în plus, la milioanele de hârtii pe care deja le facem. Celor la care au fost în control (inspectorii ITM – n.r.) le-au cerut şi asta. Din câte ştiu, încă nu i-a amendat, dar printre alte cerinţe s-a numărat şi asta. Ne îngreunează munca şi nu pricep la ce le foloseşte, ca să se acopere ei cu hârtii. Avem destule pe cap iar cei de la ITM mai vor şi protocoale, să le mai facem o hârtie”, ne-a spus medicul Lucia Sereş.

„Eu nu o să fac aşa ceva, şi le voi spune şi lor”

Aceasta spune că refuză să piardă din timpul şi aşa limitiat pe care l-ar putea aloca pacienţilor, completând procese verbale de predare-primire a echipamentelor de protecţie, în condiţiile în care simpla monitorizare a tuturor pacienţilor suspecţi de COVID-19, care aşteaptă rezultatele testelor de la Direcţia de Sănătate Publică, consumă foarte mult timp.

„Nici nu o să fac aşa ceva, şi le voi spune şi lor, este o mare prostie. Şi aşa suntem foarte copleşiţi de probleme, de telefoane, de hârtii, monitorizare, avem de trimis pentru recoltare, de primit rezultate, de întrebat la DSP sau la laborator, pentru că nu primim rezultatele negative nici după zeci de mii de intervenţii. Judeţul Covasna în mod excepţional nu trimite rezultatele testelor negative. Deci toate judeţele din ţară primesc rezultatele testelor, chiar dacă sunt negative, numai noi trebuie să bănuim că dacă nu am primit răspunsul atunci este negativ. Ca să fim siguri începem şi sunăm la DSP unde nu răspunde nimeni, apoi încercăm de zeci de mii de ori la laborator, care în sfârşit răspunde şi ne spune că pacientul nu a primit răspuns pentru că este negativ. Iar lor (ITM – n.r.) le trebuie protocol… doi oameni să piardă timpul dimineaţa cu asta, în loc să consulte şi să îngrijească bolnavii, să răspundă la telefon, să dezinfecteze cabinetul”, a mai spus medicul.

Am solicitat un punct de vedere din partea conducerii ITM Covasna, care ne-a transmis că „pentru un punct de vedere unitar,  solicitarea a fost transmisă la Inspectia Muncii Bucuresti”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio