Ştiri locale, Video

Medici din străinătate, interesați să lucreze la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe s-a dezvoltat în ultimii ani atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și din punct de vedere al personalului angajat, spune managerul unității medicale, András-Nagy Róbert.

Într-un interviu la We Radio, acesta a precizat că inclusiv medici din străinătate sunt interesați de posturile oferite la Sfântu Gheorghe, atrași nu doar de condițiile de lucru și de tehnica medicală performantă, dar și de oferta salarială.

Spre exemplu, un medic cardiolog originar din Brașov, stabilit în Germania, ar fi interesat să revină în țară și să lucreze la secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.

„La nivel de medici nu stăm bine, dar nici rău. Stăm mai bine decât acum câțiva ani. La Urgență, spre exemplu, nu sunt medici. La Radiologie a plecat o colegă care a lucrat la noi, a găsit un loc de muncă în Brașov. Această o persoană o simți la volumul de activitate, deci chiar dacă sunt 5, când pleacă unul simți. Per asamblu am reușit să facem lucruri frumoase în ceea ce privește evoluția personalului, dar e loc de mai bine: Chirurgia, Pediatria, Terapia Intensivă, Laboratoarele de analize medicale și de Radiologie sunt la fel expuse. Facem întâlniri, întâlniri și întâlniri, mergem la Târgu Mureș, la București, avem discuții cu rezidenții. Spre exemplu, de curând am avut o întâlnire cu un medic din Germania care vrea să vină la Sfântu Gheorghe. E originar din Brașov, lucrează în Germania și, în perspectivă, vrea să vină acasă. Am avut o discuție cu el despre perspectivele noastre în ceea ce privește Cardiologia”, a explicat András-Nagy Róbert.

Vezi AICI VIDEO cu interviul integral cu managerul Spitalulului Judeţean din Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert.

Inechităţi între salariile din sistemul de sănătate

Saloanele renovate recent din fonduri europene, aparatura medicală nouă, de ultimă generație, și medicii tineri sunt motivele pentru care inclusiv medicii care lucrează în străinătate sunt interesați de posturile oferite de Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, iar salariile sunt mulțumitoare, deși există și unele inechități, spune managerul.

„Salariile, părerea mea, raportat la ce a fost sunt ok, sunt în regulă, dar raportat la alte țări nu sunt în regulă. Plus că salariile nu sunt echitabile în cadrul sistemului. Nu este în regulă ca cineva care lucrează în sistem, în domeniul sanitar, un șef de serviciu nemedical să aibă salariu mai mic decât un registrator medical la o secție. Nu este în regulă. Așa e grila făcută, incorect. Un alt factor de inechitate este că un medic care are 20 de pacienți într-o lună, și un medic care are 60 de pacienți externați, nu pot să primească același salariu, nu este corect. Deci unul care lucrează mai mult trebuie să primească mai mult. Este valabil și în cazul asistenților, și în cazul altor categorii de personal. Această situație generează destule conflicte inclusiv la spitalul nostru”, a mai explicat managerul.

În ultima perioadă, spitalul și-a îmbogățit secțiile cu medici tineri, dornici să contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților însă Chirurgia, Pediatria, Terapia Intensivă, Laboratoarele de analize medicale și Radiologia sunt în continuare „expuse”, spune András-Nagy Róbert.

Potrivit acestuia, la ora actuală la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe sunt angajați 140 de medici, dintre care 17 rezidenți.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate