Ştiri locale

Medic de familie din Sfântu Gheorghe: „Pacienții au început să vină uneori și neanunțați. Nu e momentul să ne ocupăm de lucruri care nu sunt urgente!”

În starea de urgență telemedicina a reprezentat mijlocul cel mai potrivit și sigur de comunicare dintre medic și pacient, iar procentul persoanelor care se prezintă la cabinetele medicilor de familie din județul Covasna a scăzut la circa 30% față de perioada „de vârf” dinaintea pandemiei.

Președintele Colegiului Medicilor de Familie Covasna, dr. Lucia Sereș, spune că pacienții au fost „foarte disciplinați” și au înțeles să nu se mai prezinte la cabinet decât dacă este neapărată nevoie, și numai dacă au fost chemați.

„La început, și asta îi rugăm și în continuare, pacienții au fost foarte disciplinați, au sunat, s-au informat telefonic, ce am reușit să rezolvăm telefonic am rezolvat, iar pentru ce a fost absolut necesar i-am chemat la oră fixă ca să nu se întâlnească nici măcar doi pacienți în sala de așteptare. Dacă au avut nevoie numai de hârtii, acte, atunci le-am dus afară în fața cabinetelor ca să nu intre nici măcar în clădire. Au purtat mască, mănuși, i-am dezinfectat, așa se desfășoară și acum consultațiile (…) Telemedicina s-a desfășurat mai mult video, dar și telefonic se pot rezolva. Lumea are telefoane inteligente așa că ne-au folosit foarte mult (…) Aici nu vorbim despre a pune diagnostic, dar un sfat medical, aprecieri dacă este sau nu urgent, asta se poate. Diagnosticul și tratamentul, după mine, nu e bine să le dai telefonic”, a explicat medicul.

Cu toate acestea, odată cu relaxarea măsurilor, unii pacienți au revenit la vechile obiceiuri și au început să se prezinte și fără programare prealabilă.  

Medicii fac din nou apel la responsabilitate și îi roagă pe pacienți să nu se prezinte la cabinet fără programare prealabilă, sau pentru probleme care pot aștepta.

„Din păcate, acum lumea s-a mai relaxat și uneori pacienții vin chiar și neanunțați, și atunci îi rugăm să aștepte sau să vină altă dată, pentru că e foarte important să nu se adune și să nu se întâlnească (…) Oamenii s-au relaxat prea tare, au pornit și policlinicile, unii vor și trimiteri, vor să își facă analize deși nu e momentul să facem ceva ce nu e urgent.Trebuie să stăm cuminți, să nu mergem în locuri în care ne-am putea îmbolnăvi (…) Cele mai multe lucruri se pot amâna. Recomandarea e să aștepte, să vedem ce se va întâmpla, să se liniștească lucrurile, și abia apoi să rezolve lucrurile care nu sunt esențiale”, subliniază dr. Lucia Sereș.

În perioada stării de urgență, consultațiile la domiciliu au fost sistate, fiind făcute vizite doar în situații excepționale și cu echipament de protecție. Treptat, spune medicul, lucrurile încep să revină la „normal”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio