Ştiri locale

Maşinile parcate neregulamentar în zona Policlinicii din Sfântu Gheorghe îngreunează accesul salvatorilor şi al pacienţilor

Mașinile parcate neregulamentar rămân în continuare o problemă, aparent fără rezolvare, inclusiv la Sfântu Gheorghe. Șoferii nu sunt descurajați de amenzile pe care le riscă, și de cele mai multe ori nici măcar nu se gândesc la faptul că ar putea bloca accesul unor echipaje de salvare, atunci când își lasă mașinile chiar și pentru câteva minute într-o zonă unde parcarea este interzisă.

Intervenţia salvatorilor covăsneni în cazul unor incendii sau a unor urgenţe de ordin medical este frecvent îngreunată de autoturismele parcate fie pe trotuare, blocând accesul la hidranţi, fie mult prea aproape de căile de acces către spital, de exemplu. De suferit au și pietonii, care sunt nevoiți să circule pe partea carosabilă, făcând slalom printre mașini, iar despre accesul cărucioarelor cu copii, sau al persoanelor aflate în scaun rulant, nici nu poate fi vorba.

Un exemplu, despre care scriam în luna noiembrie a anului trecut (AICI), este străduța care face accesul către Policlinica Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, unde de foarte multe ori mașinile sunt lăsate chiar și perpendicular cu locurile de parcare existente, îngustând și mai mult calea de acces a altor vehicule. La vremea respectivă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna au făcut apel la responsabilitatea șoferilor, după ce una dintre autospecialele de intervenție a întâmpinat dificultăţi din cauza unei maşini staţionate neregulamentar pe strada respectivă, pe pista destinată pietonilor.

La un an distanță, problema, rămasă tot fără rezolvare, a fost readusă în discuție într-o postare pe un grup de Facebook (AICI), de o persoană care zilele trecute a trebuit să se prezinte la Policlinică.

„Tatăl meu a fost imobilizat temporar într-un scaun cu rotile din cauza unui accident, iar ieri am mers la Policlinică pentru un control și, din lipsă de locuri de parcare, am parcat mult mai departe (…) Însă, ceea ce m-a dat pe spate au fost mașinile parcate una peste alta pe banda destinată pacienților, iar pacienții sunt nevoiţi să circule pe drum, pe un drum pe care oricum este kamikaze să conduci (…) Ce face Primăria în acest sens? S-a întrebat conducerea orașului cât de periculos este acest lucru? Nu știu dacă nu ar trebui să ne gândim la asigurarea unei securități de bază în locul atâtor festivaluri, măcar într-o zonă atât de importantă în care se asigură servicii de sănătate”, se arată în postare.

Probleme sunt și în alte zone din oraș și județ. Inclusiv accesul cu targa în cazul în unor urgenţe medicale este de multe ori un sport extrem, din cauza maşinilor parcate chiar la intrările în scările de bloc, iar în lipsa unor legi clare şi a unor amenzi mai usturătoare, rămâne doar ca salvatorii să apeleze la bunul-simţ şi responsabilitatea șoferilor.

Tocmai pentru a facilita accesul ISU Covasna în zonele greu accesibile, în 2019, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, a fost achiziţionată o autospecială de mai mici dimensiuni, destinată intervențiilor și salvării de la înălțime.

„Probleme sunt în continuare în ceea ce priveşte accesul şi spaţiile, (…) de asta a şi fost cumpărată acum câţiva ani, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, o maşină mai mică de intervenţie, pentru că au fost asemenea situaţii, sunt nişte cartiere unde accesul se face mai greu (…) Rugăm în continuare populaţia să parcheze maşinile astfel încât să nu ne îngreuneze sau limiteze accesul, mai ales în cazul autospecialelor mari şi în cazul autoscării, unde avem nevoie de spaţiu. Cele mai mari probleme sunt în general în cartiere, la blocuri, mai ales seara când se parchează peste tot”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Lt. Marius Tolvaj.

Șoferul poate fi amendat de Poliția Locală doar dacă „e prins” în mașină…

De-a lungul timpului, Poliția Locală Sfântu Gheorghe a avut mai multe acțiuni în parcarea din vecinătatea Policlinicii, dar și în alte zone din municipiu unde șoferii obișnuiesc să parcheze mașinile neregulamentar, pe trotuare, în mijlocul unor intersecții, sau chiar pe trecerile pentru pietoni. Cu toate acestea, cu excepția situației în care șoferul este prins chiar în momentul în care parchează sau staționează într-o zonă interzisă, polițiștii locali nu prea au pârghii pentru a aplica sancțiuni.

„La Policlinică este o situație mai aparte, în sensul în care majoritatea celor care vin acolo nu sunt din oraș, sunt din judeţ, şi s-ar putea să nu mai revină curând acolo. Ştim de problemă, de aceea facem acţiuni, numai că suntem legaţi de mâini şi de picioare, ca să zic aşa, şi nu întotdeauna are finalitate ceea ce facem noi, dar încercăm să rezolvăm problema. Nu numai în zona Policlinicii, ci şi în centrul oraşului se opreşte lumea te miri unde, în intersecţii, pe trecerea de pietoni. Una dintre probleme este că sunt foarte multe maşini şi locuri mai puţine, iar alta ar fi că unde este parcare cu plată, unii oameni încearcă să evite plata. Peste tot unde există un fenomen de genul acesta, în special la Policlinică, la intrare, unde este zona hașurată pentru pietoni, parcarea este plină iar maşinile se opresc în aşa fel încât nu mai poţi să intri nici cu maşina mică. Am făcut acțiuni acolo, chiar şi astăzi au fost colegii acolo. Dacă zilnic ar fi luate măsuri de sancţionare a celor care se opresc acolo, nu spun că nu va mai fi nici o maşină, dar se va reduce numărul lor. Scopul sancţionării este ca omul să înţeleagă, dacă nu din indicatoare şi din lege, din sancţiunile pe care trebuie să le plătească”, ne-a explicat șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.

Potrivit acestuia, soluția pentru sancționarea celor care parchează neregulamentar rămâne, de cele mai multe ori, la Poliția județeană, care poate face constatare și în lipsa șoferului, iar ulterior poate aplica amenzi.

„Problema este că, în urma unei Hotărâri a Curţii Supreme, Poliţia Locală nu mai are posibilitatea de a solicita proprietarului datele celui care a condus maşina, doar Poliţia Română poate face această solicitare. Noi, dacă îi prindem în fapt, dacă respectivul este în maşină, putem să luăm măsuri, altfel nu. În schimb, dacă proprietarul nu dă curs solicitării Poliţiei Române, este pasibil de amendă, care e undeva la peste 2.000 de lei (…) Poliţia judeţeană nu trebuie neapărat să prindă şoferii asupra faptului, ci are posibilitatea, conform Ordonanţei 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, să constate dacă o maşină este parcată sau oprită neregulamentar, şi să ceară de la proprietarul maşinii, printr-o adresă, datele persoanei căreia i s-a încredinţat maşina pentru a o conduce – asta în cazul în care nu este şoferul acolo. Dacă şoferul este în maşină, este simplu: dacă poliţiştii locali patrulează şi-l observă, aplică sancţiunea, dacă șoferul nu este acolo, putem solicita să se prezinte la noi, punem o invitaţie pe parbriz, dar dacă nu dă curs invitației nu prea avem ce face. Noi sperăm ca printr-o modificare a legislației în vigoare să fie şi mai clar şi să avem şi noi acest drept de a solicita proprietarului datele conducătorului auto, iar în caz contrar, să putem aplica amenda proprietarului pentru necomunicarea datelor, dar deocamdată asta e situaţia”, a mai explicat șeful Poliției Locale.

Staționarea autovehiculelor neregulamentar sau în locuri nepermise poate îngreuna identificarea hidranților stradali, sau poate îngusta căile de acces ale autospecialelor de pompieri şi salvare care sunt, de multe ori, agabaritice, și astfel salvatorii pierd timp prețios în încercarea de a ajunge la persoanele care le-au solicitat sprijinul.

Potrivit IPJ Covasna, de la începutul anului şi până în prezent, Biroul Rutier al Poliției Municipiului Sfântu Gheorge a desfășurat 5 acțiuni specifice pentru combaterea opririlor și staționărilor neregulamentare. În urma acestor acțiuni, dar și a activităților desfășurate zilnic de polițiști, au fost aplicate 195 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor în vigoare privind staționarea/oprirea vehiculelor. Totodată, la nivelul județului au fost aplicare în total 345 de astfel de sancțiuni.

(Ioana Ardeleanu)

 

Publicitate
banner we radio