Interviu, Ştiri locale

Manó despre primul lui single: „Piesa este foarte personală pentru mine. E un dialog între doi prieteni vechi care se pregătesc să își spună adio…”

Interviu cu Ráduly Botond Manó, semifinalistul de la Vocea României, despre piesa din spatele primului său videoclip

Au rămas doar câteva zile până la weekendul festiv de la Zilele Sfântu Gheorghe, iar anul acesta, pe lângă concertele mult așteptate și întâlnirea fanilor cu artiștii Irina Rimes, Compact-B și Wellhello, la Curtea Tinerilor (în curtea Primăriei) va avea loc și lansarea celui mai nou single al cântărețului covăsnean Ráduly Botond (Manó), „The sound of freedom”, împreună cu videoclipul pe care cei prezenți vor putea să îl urmărească în premieră.

Am vrut să aflăm mai multe despre povestea din spatele piesei, așa că am stat de vorbă cu Manó, pe care l-am găsit ca de obicei la repetiții, împreună cu ceilalți membri ai trupei „Manó & Friends”, lucrând la ultimele detalii dinaintea evenimentului.

– Se apropie momentul mult așteptat, lansarea videoclipului și piesei „The sound of freedom”. Cum arată până acum? Cât ați muncit la videoclip, la piesă?

– Am muncit destul de mult, de fapt încă mai trebuie să lucrăm pentru că filmările pentru videoclip urmează să le facem abia săptămâna viitoare. Piesa este una foarte personală pentru mine. Publicul nu ar trebui să se aștepte la ceva clișeic, va fi despre un eveniment destul de dureros din trecutul meu… Piesa este, de fapt, un dialog între doi prieteni vechi care se pregătesc să își spună „adio”.

Spui că e un lucru care s-a întâmplat în viața ta?

– Da, piesa asta am început să o scriu după „plecarea” bunicului meu acum câțiva ani. Dar nu vă gândiți că va fi o piesă tristă, este mai mult este despre acceptarea plecării, a situației.

Piesa e în limba engleză, și pentru că spui că e foarte personală pentru tine, trebuie să te întreb, ai lucrat singur la ea sau ai avut și ajutoare?

– Piesa am compus-o eu, versurile le-am scris împreună cu un foarte bun prieten de al meu, Ördög Attila, iar producătorul piesei este un alt prieten foarte bun, Petri Gergő – unul dintre cei mai buni chitariști cu care am lucrat vreodată.

Ai zis că ai început să lucrezi la ea acum câțiva ani, la moartea bunicului tău… Mai exact când ai pus primele rânduri pe hârtie?

– Primele rânduri nu demult am început să le scriu, pentru că eu nu prea sunt cu versurile, mai degrabă primele acorduri. Prima dată când am început să fredonez melodia, refrenul mai exact, a fost în a doua zi de la plecarea bunicului meu, în urmă cu vreo patru ani.

Și cât mai aveți de lucrat până să fie gata?

Mai avem puțin, așa cum spuneam, săptămâna viitoare vom începe și filmările pentru videoclip.

Unde filmați?

– Aici în Sfântu Gheorghe, dar și în jurul orașului. Vom avea filmări din câteva locuri destul de faine. Sperăm ca și vremea să țină cu noi pentru că vom avea câteva cadre și în natură. Oricum, vom avea două zile de filmări. Abia așteptăm să ne apucăm!

– Cine vă ajută la filmări? Aveți o echipă profesionistă, cu tot ce trebuie?

– Da. Regizorul este destul de renumit în Ungaria, în Budapesta, iar pe lângă el mai avem și câțiva colaboratori de aici din zonă. Avem și un sponsor care ne-a oferit sprijinul pentru proiectul acesta, o firmă mare din Sfântu Gheorghe care ne-a ajutat foarte mult și suntem foarte recunoscători.

La ce te aștepți din partea fanilor? Care crezi că va fi reacția lor în momentul lansării?

– Deocamdată nu mă concentrez pe lucrul acesta pentru că avem foarte multe de făcut, repetiții după repetiții aproape în fiecare zi. Pe lângă asta urmează filmările deci deocamdată mă concentrez ca lucrurile acestea să iasă bine. Tot ce pot să spun e că eu și trupa mea vom face tot posibilul pentru ca oamenii care vor veni la concertul de lansare să aibă parte de o experiență unică, și să ne bucurăm împreună de muzică.

Ce urmează după? Când vedem și un album?

– Urmează și albumul dar până atunci, după lansarea piesei, avem de gând să facem un turneu cu trupa pentru a promova acest proiect și piesa. Deja îl și planificăm.

Unde mergeți?

– Mai mult prin țară, vom avea concerte în Cluj-Napoca, în Oradea, bineînțeles vom susține un concert și aici în Sfântu Gheorghe. Nu prea pot să spun mai multe deocamdată, dar în momentul în care lucrurile se vor concretiza oamenii vor afla de pe pagina mea de Facebook.

Deci ce trebuie să știe oamenii e că de Zilele Sfântu Gheorghe „Manó & Friends” lansează primul single, iar fanii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare?

– Da! Și aș mai vrea să spun că avem de gând să facem un video live, pentru cei care nu vor putea veni la concert și la lansare, și pe care îl vor putea urmări pe pagina voastră, de la We Radio, şi pe pagina mea oficială de Facebook.

Pe Manó și membrii trupei Manó & Friends (Petri Gergő – chitară, Oláh-Badi Alpár – bas și Várady Attyla – tobe) îi puteți vedea în concert sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 19:30, la Curtea Tinerilor de la Zilele Sfântu Gheorghe.

(Interviu de Ioana Ardeleanu)

 

 

Publicitate
banner we radio