Ştiri locale

Majoritatea școlilor și grădinițelor covăsnene încep semestrul II în scenariul verde. 77 de unități de învățământ în scenariul galben

Majoritatea unităților de învățământ din județ încep semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021 în scenariul verde, localitățile de care aparțin având o incidență a cazurilor de Covid-19 mai mică sau egală cu 1 la mia de locuitori, cumulată în ultimele 14 zile, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Conform datelor centralizate de instituție, un număr de 226 unități de învățământ se află în prezent în scenariul verde de funcționare, toți copiii urmând să se întoarcă fizic în băncile școlilor și grădinițelor, iar 77 vor începe noul semestru în scenariul galben, situație în care antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor primare (I-IV), ai claselor terminale (VIII, XII, XIII) și cei din anii terminali ai învățământului profesional și postliceal vor relua cursurile în format fizic, în timp ce restul (clasele V-VII şi IX-XI) vor continua să studieze în sistem online.  

Publicitate

Lista tuturor unităților de învățământ în scenariile verde și galben poate fi accesată AICI

Peste 30 de elevi cunoscuți cu vulnerabilități

Există și elevi cu vulnerabilități, care ar urma să participe la cursuri online. Inspectorul școlar general Kiss Imre a precizat că până în prezent, pe baza informațiilor transmise de către conducerile unităților de învățământ din județ, peste 30 de elevi din 18 școli se află în categoria de risc și au dreptul la educație online.

„Am cerut o situație estimativă, din datele deținute de către conducerile unităților de învățământ. La nivelul județului, în 18 școli ni s-a transmis că ar fi vorba despre 36 de elevi care solicită sau sunt în categoria de grupuri de risc și sunt diagnosticați cu diferite boli,  prevăzute și în Ordinul comun. Au dreptul la educația online, dacă așa solicită elevul, părintele și, bineînțeles, și medicul curant”, a declarat șeful IȘJ Covasna.

Potrivit acestuia, adeverințele eliberate în semestrul I pentru copiii aflați în astfel de situații rămân valabile.

Ordinul care reglementează modul în care se vor desfășura cursurile în școli începând din 8 februarie a fost finalizat joi seară. Documentul prevede că preșcolarii și elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli cronice severe (cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice), cu avizul și recomandările medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.

Conform documentului, „elevii vor fi testati rapid cu teste antigen dacă prezintă simptome la școală dar doar cu semnătura părintelui / acordul aparținătorilor”.  Testarea ar urma să se facă în cadrul cabinetelor medicale, iar în cazul în care acestea nu există în unitatea școlară, se va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

De asemenea, la reîntoarcerea în colectivitate după boală (COVID-19) elevul trebuie să ducă adeverință de la medicul de familie.

Suspendarea cursurilor în caz de infectare

Ministrul Educației și cel al Sănătății au decis că suspendarea orelor va fi impusă pentru 14 zile dacă în clasele de gimnaziu și liceu vor exista doi elevi confirmați pozitiv, iar la grădiniță și clasele primare, regula se va aplica la depistarea unui singur caz.

La apariţia unui singur caz confirmat într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal se va efectua ancheta epidemiologică și testarea contacților, iar conducerea unității de învățământ va decide în urma consultării DSP dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeași clasă, sau suspendarea cursurilor, după caz.

„În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, se arată în ordin.

Dacă apar cazuri în rândul profesorilor, se va face anchetă epidemiologică şi se va decide ulterior dacă este cazul să fie carantinată unitatea de învățământ, respectiv toată școala să treacă la învățământ online.

De asemenea, personalul din învățământ care aduce o adverință de la medicul curant ori de medicina muncii pentru a face dovada unei afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau imunitate deficitară vor scutiți de la orele la clasă. Aceeași regulă se aplică și profesorilor vârstnici, iar aceștia vor fi nevoiți să își desfășoare activitaea în mediul online.

Documentul mai prevede că în unităţile de învăţământ trebuie să se asigure trasee prestabilite de intrare, de deplasare şi de părăsire, demarcate cu benzi vizibile, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzătoare între persoane. Totodată, este prevăzută și instalarea dezinfectantelor pe culoare și în sălile de clasă, măsură luată, de altfel, încă din toamnă.

Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență, în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.

Elevii vor sta la o distanță de un metru în școală, atât în clasă cât și în pauze, acolo unde se va putea. Există și obligativitatea de decalare a pauzelor astfel încât să nu fie aglomerări.

Este interzis schimbul de obiecte personale

Documentul mai prevede că elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc).

O noutate este că se renunță la triajul făcut elevilor prin măsurarea temperaturii, acesta urmând să fie făcut „observațional”, iar măsurările se vor face în continuare doar în unitățile unde există aparatură automată la intrare, cu cameră de termoviziune.

La educaţie fizică, în sălile de sport vor fi interzise exerciţiile cu efort mare, iar păstrarea distanței între elevi este obligatorie.

Au fost reglementate şi normele pentru cantine, dar şi pentru cămine unde, de asemenea, trebuie respectată distanţa de 1 m între paturi – unde este posibil.

Documentul integral poate fi accesat AICI

Potrivit DSP Covasna, în 10 localităţi din judeţ, printre care şi municipiul Sfântu Gheorghe, rata de incidenţă depăşeşte pragul de 1 la mia de locuitori, fiind în scenariul galben, în timp ce restul sunt în scenariul verde, neexistând localităţi cu incidenţă de peste 3 la mie (scenariul roşu).

În Sfântu Gheorghe, rata de incidenţă a ajuns joi la 1,54 la mia de locuitori (fără focare), rezultată din cele 99 de cazuri confirmate în oraş în ultimele 14 zile, astfel că toate unitățile de învățământ vor funcționa conform scenariului galben.

Conducerea IȘJ Covasna a precizat că situația va fi actualizată săptămânal, sau ori de câte ori va fi nevoie, iar deciziile vor fi luate în funcție de incidența cazurilor.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio