Ştiri locale

Lucrările de reabilitare a fostei cazărmi din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor, au fost finalizate

Lucrările de reabilitare a fostei cazărmi din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor şi centrul cultural al oraşului, au fost finalizate, informează autorităţile locale.

Imobilul, care are o vechime de peste 200 de ani, este unul dintre cele mai importante monumente istorice din regiune şi a fost reabilitat printr-un proiect finanţat din fonduri europene.
„Gardul din faţa cazărmii a dispărut, ceea ce indică faptul că lucrările de renovare exterioară sunt finalizate, iar clădirea este pe punctul de a fi predată. Următorul pas este mobilarea instituţiei”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei.

Reabilitarea fostei cazărmi s-a derulat în paralel cu lucrările de amenajare a unei zone de agrement în vecinătatea lacului Dac, în cadrul unui proiect comun finanţat prin Programul Operaţional Regional.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio