Ştiri locale

Locuitorii din zona Covasnei, sfătuiți de operatorul regional să nu bea de la robinet, după ce ploile torențiale au afectat calitatea apei. Primarul Gyerő József: „Am băut apă de la robinet și nu văd nicio modificare”

UPDATE! Gospodărie Comunală informează consumatorii din orașul Covasna și satele Brateș, Pachia, Telechia și Chiuruș că începând de miercuri (ora 10:00) parametrii de turbiditate sunt în limitele legale de potabilitate, iar apa este bună pentru consum!

_______________________________________

Știrea inițială:

Locuitorii orașului Covasna și cei din Chiuruș, Brateș, Pachia și Telechia, au fost sfătuiți de Gospodărie Comunală SA să nu consume apa de la robinet, marți, întrucât ploile torențiale căzute recent au afectat semnificativ calitatea. Reprezentanții operatorului regional au explicat că apa care este furnizată în zonă este captată din râul Bâsca Mare, iar marți dimineața nivelul de turbiditate era extrem de ridicat. Coordonatorul centrului regional Covasna, Pap Lajos ne-a explicat că deși astfel de probleme apar în toate zonele țării unde apa care este furnizată populației este captată din râuri și pâraie, în ultimii ani nu au existat astfel de situații în zona Covasnei.

„Este afectat tot orașul Covasna, Chiurușul, plus comuna Brateș cu cele trei sate aparținătoare: Brateș, Telechia și Pachia. Totul depinde de vreme, de defrișările de păduri, dar dacă nu va mai ploua, pot să spun că în maxim 12 ore intrăm în făgașul normal. Astfel de situații nu sunt frecvente, dar dimineață nivelul de turbiditate al apei care venea de pe Bâsca Mare, de pe captare, era de 4.000. Venea noroi, nu venea apă. Nu doar la noi se întâmplă, se întâmplă la orice operator regional care captează apă de pe râuri sau pâraie montane. În ultimii 3-4 ani nu am avut astfel de probleme”, ne-a explicat Pap Lajos, coordonatorul centrului regional Covasna.

La rândul său, directorul companiei de apă, Kozsokár Attila, a precizat că problema cea mai mare în astfel de situații este că nu există o capacitate suficientă de stocare a apei tratate, pentru a se putea asigura alimentarea rețelei timp de cel puțin 2-3 zile.

„Au fost probleme cu turbiditatea apei, din zona respectivă toată lumea e afectată: Covasna, Brateș și Chiuruș. Problema este că nu avem o capacitate de stocare, în cazul în care sunt ploi care afectează calitatea apei brute la captare, dacă am avea o capacitate de stocare a apei tratate, 2-3 zile am putea să livrăm apă de calitate orășenilor și satelor din zonă, iar între timp s-ar reface apele brute. Cred că în 9-10 ore se duce ce avem în rezervor dacă oprim stația de tratare, deci nu putem asigura continuitatea”, ne-a spus Kozsokár Attila.

Pe de altă parte, autoritățile locale spun că nu au sesizat nicio problemă și, cel puțin deocamdată, nu au existat sesizări din partea locuitorilor. Primarul orașului Covasna, Gyerő József, a declarat că a consumat apă de la robinet și nu a sesizat modificări în ceea ce privește calitatea.

„Au fost vijelii, într-adevăr au fost rupți copacii (…) Cu ocazia ploilor abundente de deasupra zonei Comandău, de unde avem noi captarea, într-adevăr gradul de turbiditate crește, iar în aceste condiții soluția tehnică este de a se sista o perioadă de timp captarea apei și să se folosească doar capacitățile care sunt înmagazinate în rezervoare (…) Eu am băut din apa de la robinet, curge apă clară, deci ceea ce percepem noi – și aici vorbesc în calitate de cetățean, nu neapărat ca primar – e că la robinet curge apă normală ca aspect, miros, gust, și nu e nicio problemă. S-ar putea ca, într-adevăr, la rezervoarele lor, ceea ce au captat ulterior să fie o apă cu turbiditate mai mare, dar în momentul în care se tratează și se dă în rețea nu cred să fie probleme. Deocamdată noi nu am observat problema asta, nici la Primărie nu a fost reclamată o asemenea situație. Eu nu văd nicio modificare, cetățenii din oraș și colegii mei cu care am vorbit nu au sesizat nicio problemă, nici hotelurile nu ne-au semnalat. Sperăm să nu vină o alterare a calității apei mai încolo, pentru că în bazine e o cantitate captată și s-ar putea ca atunci când sunt împrospătate stocurile să vină apă mai puțin calitativă. Dar eu cred că se poate trata, au decantoare și modalități tehnice de reducere a turbidității apei”, ne-a spus edilul.    

Pierderi mari de apă în zona Covasnei

Conducerea companiei de apă a mai precizat că în zona orașului Covasna se înregistrează pierderi mari de apă, iar operatorul caută în prezent soluții pentru a remedia cât mai curând situația. În prezent, circa 90-95% din cantitatea de apă furnizată populației este captată din râul Bâsca Mare, iar restul, din pârâul Covasna. 

„Am găsit o problemă majoră undeva între stația de tratare a apei și conducta care pornește spre oraș, în zona de sus, înainte de ieșirea din oraș. Acolo e o conductă de vreun kilometru și jumătate, de diametru destul de mare, unde am identificat niște pierderi destul de mari. Am oprit la un moment dat apa care se duce spre oraș și, în mod normal, contorul nu ar fi trebuit să înregistreze niciun consum, dar contorul înregistra în continuare consum, cam 30-40% chiar din consumul normal, deci cantități destul de mari. E vorba de o investiție foarte mare, pe care o avem prevăzută în proiectul finanțat din fonduri europene, dar suntem în faza în care pregătim documentele. Consultantul a rescris Studiul de fezabilitate care era pregătit și cred că într-o lună – o lună și jumătate maximum o să avem documentația și o să putem să o depunem la Minister, dar după aceea urmează cine știe câte revizii. Avem șanse, dar destul de slabe, să avem contractul de finanțare semnat anul acesta, după care chiar dacă semnăm, urmează licitații, iar până când se ajunge la execuție trece o perioadă destul de lungă. S-ar putea să treacă 2, chiar 3 ani. Noi încercăm să identificăm acum surse proprii ca să putem reface măcar niște porțiuni, să scăpăm de aceste pierderi. Ne-ar ajuta dacă am putea reduce pierderile, pentru că măcar din cantitățile de apă tratată pe care le avem stocate am putea să asigurăm o perioadă mai îndelungată pentru populație, iar deranjul să fie cât mai mic atunci când apele sunt așa tulburi”, ne-a mai spus Kozsokár Attila.

Potrivit acestuia, cea mai bună soluție ar fi lac un de acumulare, întrucât în astfel de situații nivelul de turbiditate se încadrează în limitele legale fără a fi necesară tratarea apei. O altă posibilă variantă ar fi forarea unor puțuri, însă investiția este de ordinul milioanelor de lei.

„Asta ar însemna niște investiții în captare, apoi și stația de tratare ar trebui recalibrată sau retehnologizată pentru alte tipuri de apă, pentru că la apele de suprafață aplicăm un tratament, iar la cele de adâncime aplicăm alte tratamente. Ar necesita o investiție de milioane ca să trecem de pe o soluție pe alta”, a mai spus directorul Gospodărie Comunală SA.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio