Locuitorii din Târgu Secuiesc și-au votat proiectele favorite în cadrul programului de bugetare participativă
Locuitorii din Târgu Secuiesc și-au votat proiectele comunitare favorite în cadrul programului de bugetare participativă, lansat de Primăria municipiului în 2020, cu scopul de a încuraja implicarea activă a cetățenilor în viaţa comunității.
Pentru această sesiune a fost alocată suma de 100.000 de lei din bugetul local, iar inițiativele declarate câștigătoare vor primi câte o finanțare de cel mult 50.000 de lei din partea autorităților locale, urmând să poată fi implementate după data de 16 ianuarie. Reprezentanții Primăriei Târgu Secuiesc au precizat, la momentul lansării apelului, că suma poate fi suplimentată prin subvenții și sponsorizări care pot fi trimise către instituție prin contracte de sponsorizare.
În acest an, din cele 5 proiecte depuse, 3 au fost declarate eligibile, în total fiind exprimate 503 voturi. Cele mai multe voturi (180) le-a obținut un proiect înscris la categoria „Infrastructură educațională și culturală”, care propune crearea unui spațiu modern pentru tinerii din Lunga, Săsăuși și Tinoasa, localități aparținătoare municipiului Târgu Secuiesc.
„În acest an, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc a pus la dispoziția tinerilor vechea stație de pompieri de lângă centrul de cultură din Lunga, unde vom administra o casă de tineret bine echipată, oferindu-le posibilitatea de a se distra și de a-și face prieteni într-un mediu plăcut, în loc să stea în cârciumile din sat. Noul spațiu comunitar va oferi, de asemenea, spațiu pentru Clubul Femeilor, recent organizat (…) Intenționăm să transformăm în cele din urmă una dintre cele două camere mai mari într-un studio de podcast, în funcție de posibilitățile noastre, pentru a ajunge la tineri în spațiul virtual”, arată inițiatorii în descrierea proiectului.
Investiția a fost estimată la 49.591 lei, iar inițiatorii spun că fondurile ar urma să fie utilizate în special pentru achiziționarea de echipamente electronice și mobilier.
Pe locul 2, cu 171 de voturi, se află propunerea de amenajare a unui spațiu comunitar „unic pentru comunitatea locală”, pe str. Dózsa György din municipiu, proiectul fiind înscris la categoria „Amenajare spații verzi, locuri de joacă și amenajare spații publice”.
„Scopul nostru este de a deschide spațiul, de a îmbunătăți circulația pietonală, de a mări spațiul verde și de a-l îmbunătăți din punct de vedere calitativ, prin adăugarea de specii de plante locale. Dorim să fie un punct de întâlnire, un spațiu comunitar unde oamenii să se adune, să se odihnească, să se relaxeze și să socializeze în timpul lor liber. Noul spațiu va fi o oază de liniște printre blocuri”, se arată în descrierea proiectului.
Potrivit inițiatorilor, în prezent locul este aglomerat cu magazine, bănci și farmacii aflate în imediata vecinătate, dar și cu parcări pe marginea străzii, care ocupă de multe ori și trotuarele, iar spațiul verde nu este utilizat și nu este estetic.
„Vor fi create noi căi de acces asemănătoare unor poduri, pentru a facilita circulația pietonală. Vom mări spațiul verde, stopând astfel parcarea mașinilor. Vom conferi pieței un caracter de parc și grădină cu un nou spațiu verde și cu plantarea de plante durabile, rezistente la nivel local, care vor oferi un aspect vizual estetic și vor îmbunătăți calitatea aerului. Caracterul comunitar va fi îmbunătățit cu o mică scenă și bănci, oferind un loc ideal pentru spectacole mici, discuții de grup și evenimente”, se mai arată în descrierea proiectului, a cărui valoare a fost estimată la 48.725 lei.
Cel de-al treilea proiect eligibil, înscris la categoria „Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației”, a primit 152 de voturi din partea locuitorilor din Târgu Secuiesc, și propune instalarea unui sistem de semafoare cu buton pentru pietoni la intersecția din str. Petőfi Sándor, între nr. 35 și nr. 38 (restaurantul Rózsa) unde, potrivit inițiatorilor, „zilnic traversează sute de elevi și părinți”, iar traficul rutier face traversarea străzii „din ce în ce mai dificilă (…) provocând din ce în ce mai multe momente care pun viața în pericol”.
Aceeași sursă precizează că printre beneficiari se numără 440 de elevi care frecventează Școala Primară „Petőfi Sándor”, 80 de preșcolari care frecventează Grădinița cu Program Prelungit „Csipkerózsika”, precum și părinții, profesorii și alți pietoni care folosesc trecerea pentru a ajunge la facilitățile sportive din apropiere. Valoarea investiției a fost estimată la 38.466 lei.
Proiectele au putut fi depuse în perioada 1-30 noiembrie, iar etapa votului publicului s-a derulat în perioada 15 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023, în total fiind exprimate 503 voturi pentru cele 3 proiecte declarate eligibile.
Investiţiile trebuiau să vizeze aleile, trotuarele şi zonele pietonale; mobilitatea, accesibilitatea şi siguranţa circulaţiei; spaţiile verzi şi locurile de joacă; amenajarea de spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.); infrastructura educaţională şi culturală, precum şi digitalizarea.
În cadrul ediției precedente a programului de bugetare participativă au fost depuse 7 proiecte, dintre care 4 au fost declarate eligibile și au intrat la votul publicului. Bugetul total al celor patru aplicații aprobate a depășit 170.000 de lei, însă doar două dintre proiecte au fost declarate câștigătoare, realizarea investițiilor fiind finanțată de autoritățile locale cu suma totală de 100.000 de lei.
Astfel, în luna octombrie a anului trecut, în curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Csipkerózsika” a fost inaugurată o pistă pentru educația rutieră, cu ajutorul căreia preșcolarii învăță prin joacă regulile de circulație.
Al doilea proiect declarat câștigător și implementat în cursul anului trecut a fost „Mișcarea – un prilej de bucurie!”, care a urmărit amenajarea curții Grădiniței nr.3 Târgu Secuiesc cu spații de joacă.
La Sfântu Gheorghe, programul de bugetare participativă funcționează de 4 ani, fiind lansat de Primărie şi Grupul PONT cu scopul de a implica tinerii în viaţa comunităţii locale.
(Ioana Ardeleanu)