Ştiri locale

Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe şi pensiunea Hanna din Cernat, amendate de OPC pentru nereguli într-o tabără de copii

Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe şi pensiunea Hanna din localitatea Cernat, care a găzduit o tabără pentru copii, au fost amendate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Covasna.

Inspectorii aflaţi în control au descoperit mai multe nereguli în ce priveşte organizarea taberei, drept urmare au aplicat o amendă contravenţională de 2.000 de lei unităţii şcolare şi de 7.000 de lei firmei căreia îi aparţine pensiunea.

„În data de 07.06.2023, comisarii CJPC Covasna au efectuat un control la Pensiunea Hanna din comuna Cernat, judeţul Covasna, unde se aflau în tabără un grup de 21 elevi din clasele a III-a de la Liceul Teoretic “Mikes Kelemen” din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, unde s-au constatat următoarele deficienţe: documentaţia aferentă taberei care se desfăşura în altă localitate decât cea a unităţii de învăţământ era incompletă, lipsea acordul scris al părinţilor pentru toţi copiii, lipseau adeverinţele medicale eliberate de medicul de familie care să ateste faptul că starea de sănătate le permite să participe la activităţile propuse, erau prezenţi copii care nu erau trecuţi pe lista aprobată de Inspectoratul Şcolar Covasna, din cinci cadre didactice însoţitoare care au dat declaraţie pe propria răspundere ca vor asigura securitatea şi integritatea elevilor participanţi, era prezentă doar una singură. Liceul “Mikes Kelemen” a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei”, se arată într-o postare făcută luni, pe pagina de Facebook Protecţia Consumatorilor Covasna.

Şeful CJPC a precizat, totodată, că pensiunea a fost sancţionată cu 7.000 de lei pentru nespecificarea gramajului în meniu, a ingredientelor folosite, aditivilor utilizaţi, alergenilor şi informaţiilor nutriţionale, pentru lipsa verificării metrologice a cântarului, precum şi a unor informaţii în spaţiile de cazare, operatorul economic nefiind la prima abatere.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio