Ştiri locale

La Balvanyos turiștii iau masa pe terasă cu urșii. Localnicii și autoritățile nu mai știu ce să facă

Problema urșilor care intră în gospodăriile oamenilor în căutare de mâncare este din ce în ce mai gravă de la un an la altul. Animalele nu se mai tem de nimic și au ajuns chiar să intre pe terasele restaurantelor din stațiunile covăsnene, printre turiști, ziua în amiaza mare.

Localnicii se tem pentru viețile lor și spun că nu mai știu ce să facă. Cel mai recent caz s-a petrecut la începutul săptămânii trecute în stațiunea Balvanyos, unde ursul a distrus un gard de 10 metri și a intrat într-o casă de vacanță.

Numărul turiștilor a scăzut pentru că le e frică de urși

Primarul comunei Turia, de care aparţine staţiunea Balvanyos, spune că urșii intră zilnic în gospodării, iar situația s-a agravat din toamna anului trecut. Tot de atunci, spune edilul, numărul turiștilor a început să scadă, fiind cu aproximativ 20% mai mic față de anul trecut.  

„În Balvanyos intră în fiecare zi de cel puțin 3-4 ori în gospodării. Am scris la Ministerul Mediului, la Agenția de Mediu, am scris la Prefectură, la Consiliul Județean Covasna, la Fondul Cinegetic, peste tot unde s-a putut, și nu doar o dată, de mai multe ori. Acum a venit un răspuns de la secretarul de stat al Ministerului Mediului în care ni se spune să luăm legătura cu gestionarii fondului cinegetic. Noi am scris nu știu câte adrese și către dânșii, dar până când nu primesc autorizație de împușcare nu pot nici ei să facă nimic. Numărul turiștilor a scăzut pentru că le e frică de urși, și localnicii trăiesc cu frică, pentru că urșii intră în case peste ei. Asta se întâmplă deja de jumătate de an. Eu stau în Balvanyos din 1986 și în fiecare an aveam urși, dar veneau noaptea, mergeau la containere, unde mai găseau ceva, dar acum intră pe terasă când turiștii sunt la mese, ziua, cu pui cu tot. Este ceva anormal”, ne-a precizat primarul comunei Turia, Daragus Attila.

Potrivit acestuia, urșii nu sunt agresivi și din fericire nu au existat deocamdată cazuri în care oamenii să fie atacați, însă animalele au mai mult curaj de la un an la altul iar edilul spune că de vină pentru schimbarea de comportament a acestora sunt cei care îi hrănesc.

„Nu sunt agresivi, nu pot să zic că atacă omul, dar sunt prea curajoși. De când sunt nu am mai văzut ca ursoaica cu pui să intre între oameni în restaurant. Am auzit că sunt niște locuri nou-înființate, din toamnă, cam de când au apărut aceste probleme. La Tușnad e o firmă care invită turiștii în niște foișoare de unde să poată vedea urșii. Cred că pentru a ademeni urșii îi hrănesc, și tot dându-le de mâncare urșii s-au îmblânzit și cred că dacă merg pe lângă oameni aceștia le vor da de mâncare. Eu aici văd că este problema. Am pus gard la gunoaie dar sapă sub gard și tot intră. Acum vom construi niște garduri de 4 metri ca să îngrădim containerele. Altceva nu avem ce să facem. Cineva ar trebui să dea autorizație de relocare sau de împușcare”, ne-a mai precizat Attila Daragus.

Pagube de 500.000 de lei anul trecut în Covasna

La începutul acestui an, mai mulți primari din județul Covasna au participat la o conferinţă regională pe probleme de mediu, organizată de Ministerul Mediului pentru reprezentanţii autorităţilor locale din judeţele Braşov, Harghita şi Covasna. Edilii sperau ca în cadrul conferinței să poată discuta cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, despre problemele cu care se confruntă fiecare localitate în parte – una dintre ele fiind cea a urșilor, însă aceasta nu a mai ajuns la întâlnirea de la Consiliul Județean Covasna, astfel că primarii au plecat acasă fără soluțiile mult așteptate.

Numai anul trecut urșii au provocat pagube de peste 500.000 de lei în gospodăriile din județul Covasna.

Efectivul estimat în urma ultimului recensământ al Agenției pentru Protecția Mediului Covasna este de 1.486 urși.

(Ioana Ardeleanu)