Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă magazinele să aibă 51% produse româneşti
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă supermarketurile să aibă la raft minim 51% produse româneşti, informează Administraţia Prezidenţială.
Supermarketurile vor fi obligate să asigure spații de expunere pentru produsele alimentare ale producătorilor români de minim 50%, din care cel puțin 20% să fie alocate producătorilor locali, și să perceapă taxe de maximum 5% pentru aceștia.
Proiectul, inițiat de 10 deputați liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda, modifică Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
Proiectul de lege are următoarele prevederi: \”comercianții — persoane juridice autorizate au obligația ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare.
Excepție fac comercianții cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfășurare a acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern\”. Proiectul este inițiat de 10 deputați liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda.
Ce spun Federaţiile din industria alimentară
În iunie, Federația Națională Pro Agro considera că deputații au dat un vot de încredere producătorilor agricoli din România și produselor agroalimentare românești odată cu adoptarea modificărilor la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
\”Aceasta va crea cadrul legal prin care profitul pe filiera de produs să fie împărțit în mod echitabil pe filiera agroalimentară, încercând să corecteze anumite inechități între diferitele verigi, respectiv producție-procesare-comercializare, creșterea volumului de produse românești în rafturile magazinelor, produse pe care consumatorii români le preferă\”, arată reprezentanții Pro Agro într-un comunicat remis AGERPRES.
În aceste condiții, producătorii agricoli vor avea posibilitatea de a oferi pentru consum mai multe produse românești de calitate prin intermediul lanțului scurt, fiind de altfel \”un prim pas făcut pentru ca agricultura românească să fie funcțională\”, se menționează în comunicatul federației.
Pe de altă parte, Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) consideră că adoptarea proiectului de lege privind comercializarea produselor alimentare este o lovitură dată consumatorului, dar și fermierilor locali competitivi care riscă să fie excluși pe criterii politice din comerțul modern.
\’Noua formă a Legii 321 este în primul rând o lovitură dată consumatorului — care nu va mai putea decide ce cumpără, pentru că totul va fi hotărât politic — dar și fermierilor locali competitivi, care, de asemenea, riscă să fie excluși, tot pe criterii politice, din comerțul modern. Este evident că, astăzi (miercuri, 8 iunie 2016, n.r.), în Parlamentul României s-a votat împotriva marilor retaileri, fapt pe care îl considerăm complet nedrept și nejustificat. Credem că această lege nu va aduce nimic bun pentru nimeni, nici chiar pentru grupurile care ne-au arătat că în România poți ocoli concurența printr-o combinație politico-legislativă. Considerăm că toată această campanie denigratoare la adresa supermarketurilor este orchestrată exclusiv de interese politico-comerciale oculte, iar opinia publică a fost deliberat indusă în eroare prin recursul grosolan la unul dintre cele mai frumoase sentimente ale românilor, patriotismul\’, se arată în comunicatul citat.
În acest context, retailerii consideră că factorii de decizie din România vor analiza situația și se vor implica \’pentru a împiedica efectele dezastruoase pe care această lege le va induce, cu siguranță, în economia românească\’.