Un număr de 24 de localităţi din judeţul Covasna au fost afectate de ploile abundente din ultimele zile, cele mai grave probleme fiind înregistrate în satele Băcel din comuna Chichiş şi Lunca Mărcuşului din comuna Dobârlău, care au fost inundate după ce digul de protecţie de pe malul drept al râului Târlung a cedat sub presiunea apelor.
Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, dat publicităţii duminică, au fost evacuate 263 de persoane şi bunurile acestora, precum şi 49 de animale.
De asemenea, au fost afectate DN 10 Braşov – Buzău, pe raza comunei Sita Buzăului, DN 11 B Târgu Secuiesc – Cozmeni, unde carosabilul s-a surpat pe o distanţă de câţiva metri în zona localităţii Valea Seacă şi DJ 121 Târgu Secuiesc – Covasna, între localităţile Catalina şi Imeni, ultimele două fiind în continuare închise circulaţiei rutiere.
Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a precizat că problemele au apărut pe fondul creşterii rapide a cotelor apelor ca urmare a ploilor abundente şi scurgerilor de pe versanţi, acestea fiind influenţate şi de deschiderea instalaţiei de golire la barajul Săcele.
În sprijinul comunităţilor afectate au intervenit peste 300 de pompieri, jandarmi, poliţişti şi militari MApN.
Marius Tolvaj a menţionat că apele au început să se retragă, iar în anumite zone oamenii evacuaţi s-au întors la casele lor.
‘Forţele de ordine sunt în continuare în zonele afectate. Se lucrează la refacerea digului de la Băcel – Lunca Mărcuşului, iar după ce apele se vor retrage vom putea să intervenim cu motopompele în gospodării’, a spus Marius Tolvaj.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a vizitat duminică dimineaţă din nou zona Băcel, pe care a inspectat-o în cursul nopţii trecute împreună cu prefectul judeţului, Sebastian Cucu, şi alţi membri ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a stat de vorbă cu oamenii afectaţi de inundaţii.
_____________________
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţa sâmbătă seară, la ora 22:00, că din cauza inundaţiilor au fost afectate la nivelul întregii ţări 99 de localități din 19 județe (AB, AG, BC, BT, BV, BR, BZ, CV, HD, HR, IS, MS, NT, PH, SB, SV, TR, VL și VN), fiind afectate: 255 case, 632 curți, 95 subsoluri/beciuri, 6 poduri/podețe, 85 anexe gospodărești, 4 operatori economici, 14 tronsoane de drum național și 12 tronsoane de drum județean, 3 tronsoane de cale ferată, 5 diguri. Totodată pe parcursul acestei zile s-a intervenit pentru salvarea/evacuarea a 764 persoane.
Sâmbătă noaptea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, se afla în județul Covasna, în comuna Băcel, afectată grav de inundațiile din ultimele zile. Împreună cu prefectul județului Covasna, Inspectorul Șef al ISU si alți membri ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, analizează situația de la fața locului pentru aplicarea unor măsuri suplimentare celor deja adoptate.
Efecte inundaţii judeţul Covasna:
– în localitățile Băcel și Lunca Mărcușului au fost identificate breșe în digul de pe Râul Negru, în acest sens fiind dat un ordin de evacuare;
– în loc. Băcel au fost evacuate 86 de persoane;
– în loc. Lunca Mărcușului au fost evacuate 109 de persoane;
– în loc. Cătrușa au fost evacuate 2 de persoane; Aceste persoane fiind cazate temporar la rude, la căminul cultural și în școli.
– în loc. Tamașfalău au fost evacuați 10 adulți și 11 copii;
– în loc. Sita Buzăului, din cauza unei alunecări de teren sunt afectate 3 case;
– DN 10 în localitatea Sita Buzăului este blocat pe o porțiune de 300 ml din cauza apei de pe carosabil;
– pe DJ 121 între loc. Catalina și Imeni traficul este blocat din cauza apei de pe carosabil.
De asemenea, centrul Info Trafic al Poliţiei Române anunţă că sunt închise circulaţiei un drum naţional şi un drum judeţean din judeţul Covasna:
– DN11B Târgu Secuiesc – Cozmeni, în zona localităţii Valea Seacă (kilometrul 12)
– DJ 121 Târgu Secuiesc – Covasna, între localităţile Catalina şi Imeni.
În plus, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului este întreruptă pe raza localităţii Budila (judeţul Braşov), după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri. Pe această secţie de cale ferată circulă doar garniturile unui operator privat.































