Ştiri locale

Jonglerii, baloane de săpun uriaşe şi circ ambulant finlandez, la Sfântu Gheorghe, de Ziua Familiei

Un circ ambulant finlandez va fi prezent, la sfârşitul acestei săptămâni, la Sfântu Gheorghe, unde se va serba Ziua Familiei pentru al doilea an consecutiv.

„Artiştii de circ vor apărea în faţa publicului cu o performanţă intitulată \’În spatele măştii\’ şi cu un joc interactiv. În cadrul evenimentului, care va avea loc duminică, de la ora 17, în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, participanţii îşi vor putea însuşi secretele jongleriei şi ale creării baloanelor de săpun uriaşe”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestuia, trupa independentă de circ se află pentru a doua oară în România, iar, pe parcursul şederii în judeţul Covasna, va susţine reprezentaţii nu doar la Sfântu Gheorghe, ci şi la Valea Crişului şi Araci.

„Este a doua oară când trupa independentă de circ din Finlanda ne vizitează ţara. Scopul lor este de a vizita localităţile minorităţilor, comunităţile de romi, casele de orfani şi ale persoanelor cu handicap, pentru ca, prin spectacolele, atelierele lor să aducă o pată de culoare în viaţa copiilor. De asemenea, trupa îşi propune să le prezinte copiilor acele jocuri care dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor şi de coordonare a mişcării. Desigur, toate acestea necesită un pic de curaj şi putere. Participanţii vor putea realiza faptul că prin cascadorii circul le oferă o experienţă unică, pe care o pot folosi în timpul lor liber, în mediul lor familial sau în cercul prietenilor. Trupa de circ a organizat săptămâna aceasta jocuri interactive la Csipkés şi în continuare va vizita comunităţile minorităţilor din zona Örkö, Valea Crişului şi Araci”, se mai arată în comunicat.

Evenimentul, care va avea loc duminică, de la ora 17, în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, se înscrie în seria manifestărilor organizate sub genericul „Anul Participării Comunităţii”, lansat de Primăria municipiului şi Casa de cultură municipală.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio