Ştiri locale

ISU Covasna: Săptămâna 10-17 ianuarie, săptămâna cu cele mai multe incendii din ultimii 7 ani

În cursul săptămânii trecute, pompierii covăsneni au avut zile de foc ca urmare a producerii unui număr de 17 incendii, după cum urmează:

  • 10 incendii produse la case de locuit, cele mai mari probleme generate de aceste evenimente au fost în municipiul Sfântu Gheorghe, zona Szalomer, unde a ars în totalitate casa de locuit, costruită din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, precum şi bunurile aflate în interior. Cauza probabilă o reprezintă efectul termic provenit de la un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile;
  • 6 incendii de vegetaţie uscată, suprafața afectată fiind de aproximativ 8000 mp. Cauza incendiilor fiind focul deschis în spații deschise;
  • 1 incendiu la un coș de gunoi din Sfântu Gheorghe, cauza fiind fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

Paramedicii SMURD, au intervenit şi în 47 de cazuri, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

Publicitate

Readucem în atenția cetățenilor faptul că, în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru prevenirea unor venimente nedorite pe timpul acestei minivacanțe, pompierii covăsneni vă recomandă următoarele:

  • evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;
  • depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;
  • amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;
  • supravegheați permanent focul;
  • nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile; izolați coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • evitați introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului;
  • curățați coșurile de evacuare a fumului de funingine;
  • nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
  • nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea.

Publicitate
banner we radio