Ştiri locale

ISU Covasna, provocat de ISU Vrancea: „Te provoc! Fii salvatorul celor care au nevoie de sânge!”

În cadrul săptămânii dedicate Protecției Civile, salvatorii covăsneni se implică într-una dintre cele mai mari acțiuni de donare de sânge organizată la nivel național.

Campania „Te provoc! Fii salvatorul celor care au nevoie de sânge!” a fost lansată săptămâna trecută de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și, pentru că în ţară este criză de sânge, salvatorii s-au gândit să mobilizeze cât mai mulți donatori. Îi cheamă la centrele de transfuzii pe colegii lor din alte judeţe, pe jandarmi, dar şi pe oamenii simpli.

Astfel, după ce zilele trecute au donat sânge, aceștia i-au provocat pe colegii lor din Vrancea, dar și pe jandarmi să le urmeze gestul.

La rândul lor, în cursul zilei de luni, salvatorii vrânceni au donat sânge și le-au lansat mai departe provocarea pompierilor covăsneni, care au acceptat, astfel că în zilele de 3 și 4 martie, aceștia se vor prezenta la Centrul de Transfuzii Sanguine Covasna pentru a veni în sprijinul persoanelor care au nevoie de sânge.

„Este o provocare lansată de ISU Botoșani, care a ajuns mai departe la jandarmii și pompierii din Vrancea, ei ne vor provoca pe noi, am acceptat deja această provocare și în perioada 3-4 martie vom merge în număr cât mai mare să donăm la Centrul de Transfuzii Sanguine de aici din Sfântu Gheorghe. Totul pornește de la motto-ul protecției civile, numită și arma vieții: Cu viața mea apăr viața, și în contextul crizei de sânge cu care se confruntă spitalele din toată țara am dori să mobilizăm cât mai mulți donatori, așa că dacă doresc și alții, sunt așteptați”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj.

Campania se va derula pe parcursul întregului an, astfel încât cât mai mulţi oameni să se implice și să doneze, pentru a veni în ajutorul pacienților din spitale care au nevoie de sânge.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio