
IPJ Covasna: Nouă şoferi prinşi în weekend la volan băuţi, drogaţi, fără permis sau cu numerele expirate
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 15:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, aflați în timpul patrulării, au observat un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare.
Autoturismul a fost oprit pentru control pe strada Stadionului din municipiul Târgu Secuiesc, la volanul acestuia aflându-se o femeie de 39 de ani.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că autoturismul nu figurează ca înmatriculat, pe bancheta din spate a acestuia aflându-se și un set de plăcuțe cu număr provizoriu de înmatriculare, a cărui valabilitate era expirată.
S-a întocmit dosar penal în care polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
* * *
În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția străzilor Laszlo Ferenc cu strada Tancsics Mihaly, din municipiul Sfântru Gheorghe, în timpul efectuării manavrei de mers înapoi, un vehicul a acroșat un autoturism staționat, după care a părăsit locul evenimentului.
În scurt timp, polițiștii au identificat vehiculul pe DN 13E, staționat în dreptul unui imobil din localitatea Vâlcele. În interiorul acestui se aflau doi bărbați, cel de pe locul șoferului, de 36 de ani și cel de pe locul pasagerului dreapta, de 35 de ani. Bărbatul de 36 de ani a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, iar la testarea celui de 35 de ani, rezultatul a fost de 1.25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, ambii au refuzat prelevarea probelor.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în care polițiștii continuă cercetările și pentru stabilirea celui care a condus vehiculul în momentul producerii evenimentului rutier.
* * *
În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 01:15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, aflați în timpul patrulării, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Papp Mihaly, din municipiul Târgu Secuiesc.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că bărbatul de 43 de ani, care conducea autoturismul, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* * *
În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Baraolt, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe Calea Trandafirilor, din orașul Baraolt.
Tânărul de 20 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
* * *
În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 10:00, polițiști Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe strada Vulturilor, din municipiul Sfântu Gheorghe.
Bărbatul de 44 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
* * *
În data de 11 februarie a.c., în jurul orei 01:45, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Covasna, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe strada Mihai Eminescu, din stațiunea Covasna.
În urma verificărilor în bazelele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul de 42 de ani, care conducea autoturismul, are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* * *
În data de 11 februarie a.c., în jurul orei 02:10, polițiști Serviciului Rutier Covasna, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe strada Petofi Sandor, din municipiul Târgu Secuiesc.
Bărbatul de 25 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor în bazelele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat, pentru o faptă anterioară de conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Covasna.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* * *
În data de 11 februarie a.c., în jurul orei 15:30, polițiști Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe DC30, în localitatea Calnic.
Bărbatul de 44 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
* * *
În data de 11 februarie a.c., în jurul orei 20:15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, aflați în timpul activității de control trafic, au oprit pentru verificare un autoturism care circula pe strada Libertății, din municipiul Târgu Secuiesc.
Bărbatul de 44 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând absența alcoolului în aerul expirat. La testarea acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)