Info Trafic, Ştiri locale

IPJ Covasna: 44 de şoferi au rămas fără permis săptămâna trecută pe drumurile din judeţ

Polițiștii covăsneni acționează pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru conștientizarea de către participanții la trafic, a riscurilor  la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 15 – 21 noiembrie a.c., în urma activităților desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost aplicate 321 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, dintre care 136 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Publicitate

În urma abaterilor constatate, au fost reținute 44 de permise de conducere și au fost retrase 29  certificate de înmatriculare.

Având în vedere faptul că sezonul rece se apropie, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să ia măsuri pentru dotarea autovehiculelor cu anvelopele de iarnă.

Legislaţia în vigoare prevede obligația ca autovehiculele care se deplasează pe drumurile publice acoperite de gheață, zăpadă sau polei trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă omologate, fără a face referire la o dată calendaristică.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”.

Reiterăm faptul că atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă, etc., ori când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente, conducătorii de vehicule sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localității

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie să folosiți frâna de motor. În niciun caz nu trebuie să bruscați comenzile.

Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate