Înscrieri la primul târg pentru mămici și copii de la Sfântu Gheorghe
Sâmbătă va avea loc la Sfântu Gheorghe prima ediție a „Bábel Bazaar – Mama și copilul”, un eveniment în cadrul căruia mămicile vor avea ocazia să vândă sau să ofere la schimb hăinuțe și alte lucruri pentru copii, care nu le mai sunt necesare sau folositoare. Evenimentul va avea loc pe 21 septembrie, începând cu ora 10:00, pe strada Ciucului nr. 21.
Organizatorii vor pune la dispoziție o suprafață de expunere, un colț dedicat copiilor, dar și cafea, ceai și băuturi răcoritoare pentru participanți. Numărul de locuri este limitat, astfel că participarea se face pe bază de înscrierile prealabilă, la numărul de telefon: 0752 049 895. Taxa de participare este de 50 de lei.
„Dragi viitoare, proaspete și experimentate mămici! A venit toamna în orășelul nostru și, odată cu ea, a început și școala. Pe lângă căutările prin second hand-uri și cumpărăturile continue, aceasta este perioada în care porniți la drum pentru a aduna, scotoci, cumpăra, schimba tot felul de echipamente necesare supraviețuirii pentru unul, doi, trei sau chiar zece copii de vârste diferite din gospodărie. Fie că este vorba despre un penar sau echipament de schi, pantofi sau cărucior, sunt atât de multe lucruri pe care o mamă ar trebui să le cumpere, încât ar trebui să dispună de o mică avere pentru acestea. În momentele acestea ne dăm seama că în casa noastră sunt deja atât de multe lucruri pentru copii nefolosite, inutile, puse deoparte, încât oricum nu am reuși să mai găsim loc pentru încă un rând. Prin urmare, ne-am gândit să vă oferim oportunitatea de a petrece împreună o zi de sâmbătă, la prima ediție a Bazarului Babel, unde vă punem la dispoziție o suprafață de expunere pentru aceste lucrușoare de care nu mai aveți nevoie, și pe care să le vindeți la prețul pe care îl doriți, sau să le schimbați pentru alte obiecte necesare aduse de alții. Vă vom pune la dispoziție umerașe și o masă, cafea, ceai, băuturi răcoritoare (bere și vin pentru mămicile care știu că tati va veni după mine mai târziu cu mașina), un colț pentru copii (nu răspundem de supravegherea și comportamentul copiilor, cu motto-ul: fiecare pentru odrasla proprie)”, transmit organizatorii.
Potrivit acestora, mămicile care doresc să vândă piese de mobilier mai mari (pat, masă, dulap etc), pot aduce fotografii imprimate la calitate superioară, pentru a le vinde pe baza acestora, fără a fi necesar să le aducă la târg.
(Ioana Ardeleanu)