Incze Kriszta şi Cătălina Axente de la Sepsi-SIC, campioane naţionale la lupte libere
Luptătoarele Incze Kriszta şi Cătălina Axente de la Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au câştigat titlul naţional la Campionatul desfășurat în weekend la Reșița.
Incze Kriszta a concurat într-o nouă categorie de greutate: în loc de 62 de kilograme, a urcat pe saltea în categoria 68 de kilograme și a câștigat medalia de aur.
Cătălina Axente a luptat la categoria de 76 de kilograme și a urcat, de asemenea, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
În competiția pe echipe, datorită celor două medalii de aur obținute, clubul din Sfântu Gheorghe s-a clasat pe locul al treilea.