Sport, Ştiri locale

În septembrie, Sfântu Gheorghe se pune din nou în mișcare! În mai încep înscrierile de programe pentru Zilele Sportive

Cel mai mare eveniment sportiv din județul Covasna, Zilele Sportive, va avea loc pentru a 15-a oară la Sfântu Gheorghe, ediţia din acest an fiind programată în ultimul weekend al lunii septembrie (23-25 septembrie), iar organizarea în acest an se va baza pe regulamente mai stricte.

Față de celelalte ediții, când înscrierea sportivilor individuali și a organizațiilor și asociațiilor sportive începea după perioada concediilor din vară, de această dată înscrierea ofertelor de programe sportive se va face înainte de această perioadă, iar organizatorii atrag atenţia că după data de 15 august nu vor mai fi acceptaţi participanţi sau programe.

Publicitate

„Am comunicat către asociațiile sportive că se pot prezenta cu programe. În mare parte, în proporție de circa 75%, ne vom baza pe scheletul programului de anul trecut. Am dorit să ne gândim din timp, astfel încât şi asociațiile să poată depune proiectele înainte de vacantă, adică din timp. Până acum toată lumea începea să se miște după perioada vacanțelor de vară şi era deja foarte târziu, exista o presiune şi pentru noi”, ne-a explicat Nemes Áron, directorul Clubului Sportiv Școlar și principalul organizator al evenimentului.

Cele peste 100 de programe sportive se vor derula în mai multe zone din Sfântu Gheorghe, însă locația principală de desfășurare a evenimentului va rămâne, și în acest an, centrul municipiului.

„Asociațiile sau persoanele care iubesc sportul se pot prezenta la organizatori cu oferte de programe proprii. Și anul trecut am avut foarte mulți participanți în centrul orașului, de la an la an se mărește numărul lor și avem speranța că și în acest an se va întâmpla la fel. Rămânem în centru, în locația de anul trecut, pentru că s-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată”, a mai spus  Nemes Áron.

Potrivit organizatorilor, scopul programelor, construite în jurul sloganului „Punem orașul în mișcare!”, este de a promova mișcarea, un mod de viață sănătos și, nu în ultimul rând, organizarea unui eveniment în aer liber unde cluburile și organizațiile sportive au șansa de a-și prezenta activitatea în fața publicului larg.

„În acest mod, li se oferă posibilitatea de a promova activitățile proprii, de a recruta noi membri și de a face noi cunoștințe. Programele din cadrul celor trei zile, pe lângă sportul activ, oferă o experiență reală și de neuitat, atât sportivilor amatori, cât și celor profesioniști. În cadrul Zilelor Sportive se vor organiza și întâlniri cu publicul, diferite discuții, precum și alte programe distractive. Considerăm important de menționat că organizarea în acest an începe cu forțe noi, iar evenimentul se va baza pe regulamente mai stricte”, au se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Asociațiile sportive și pasionații de mișcare sunt rugați să respecte cu strictețe termenele limită și noile reguli de organizare, respectiv cele legate de imagine, etică, securitate, fonduri, raportare și manualul de evaluare. Înscrierile se derulează în perioada 15 mai -15 august, prin completarea unor formulare şi înregistrarea ofertelor de programe sportive.

„Din acest an, atât participanții cât și o echipă independentă vor evalua calitatea, inovația programelor, precum și impactul avut asupra audienței. După evaluarea evenimentului, pe baza feedback-urilor primite, organizatorii își rezervă drepturile de a clasifica programele și chiar și de a le elimina din programul anului viitor pe acelea care nu corespund”, mai atrag atenția organizatorii.

Aceștia transmit că realizarea planului pentru ediția din acest an se va face în perioada 15 august – 1 septembrie, iar în data de 8 septembrie se vor  discuta ultimele aspecte legate de program, și echipele participante.

În programul de anul trecut au fost cuprinse, printre altele, antrenamente în aer liber, ciclism și alergare de noapte, squash, fotbal, streetball, paradă de automobile retro, tur MTB, cursă de obstacole Spartan, simulator auto, șah, spectacole de dans, show de jonglerie cu foc, patinaj artistic, hochei şi alpinism artificial.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio