În noiembrie, polițiști din Vaslui și Alba vor ajuta la examinarea absolvenților școlilor de șoferi din Sfântu Gheorghe
Pentru a reduce durata de așteptare dintre examenul teoretic și proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, în luna noiembrie, mai mulți polițiști din județele Vaslui și Alba vor veni la Sfântu Gheorghe pentru a ajuta la examinarea absolvenților școlilor de șoferi.
Prefectul județului, Ráduly István, a transmis că probele practice suplimentare se vor desfășura în două weekenduri, respectiv 4-5 noiembrie și 18-19 noiembrie, fiind disponibile locuri pentru circa 370 de persoane.
„În urma acordului încheiat între Instituția Prefectului – Județul Covasna și Instituțiile Prefectului din județele Vaslui și Alba, în zilele de 4-5 noiembrie, respectiv 18-19 noiembrie, se va susține la Sfântu Gheorghe examen practic pentru dobândirea permisului de conducere categoria B, pentru 220, respectiv 150 persoane. Candidații care doresc susținerea examenului în aceste zile sunt invitați în intervalul orar 8:30-15:00, cu dosarul și actul de identitate, la sediul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Covasna (în Sepsi Value Center) pentru a fi reprogramați”, a transmis prefectul Ráduly István.
Șeful Serviciului, Rico Racoviță, a precizat că, la ora actuală, la Sfântu Gheorghe mai sunt circa 800 de dosare de examinare în așteptare, însă, datorită colaborării cu serviciile din țară, termenul de așteptare a scăzut sub o lună.
„De la Vaslui vor veni 9 examinatori, iar de la Alba deocamdată ni s-a promis că vor veni 6. Timpul de așteptare s-a redus undeva la 3 săptămâni și jumătate, datorită faptului că am suplimentat și pentru weekendul acesta cu cei doi colegi de la Bistrița-Năsăud, care vor veni sâmbătă și duminică. Nu era suficient un singur weekend, așa că am solicitat sprijinul tuturor colegilor din țară, iar cele 3 servicii s-au oferit să ne ajute, fiecare în weekendul în care a putut. Nu am refuzat ajutorul pentru că sunt oameni pe lista de așteptare și e bine să ajungem cât mai la zi cu toate activitățile”, ne-a explicat șeful DRPCIV Covasna.
Sub 50% dintre candidați promovează examenele
Potrivit acestuia, rata de promovare a examenului pentru obținerea permisului auto în județ se menține în continuare scăzută. Conform datelor DRPCIV Covasna, în primele 9 luni ale acestui an, 7.211 candidați au susținut proba teoretică, iar dintre aceștia, doar 2.929 au fost declarați „admis”, reprezentând 40.6% din total. În ceea ce privește proba practică, au fost susținute 4.771 de examene, fiind admiși 2.268 de candidați (47%).
În acest sfârșit de săptămână, alte 150 de persoane vor fi examinate la Sfântu Gheorghe cu sprijinul unor ofițeri din cadrul Serviciului de Permise și Înmatriculări Bistrița-Năsăud, în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.
(Ioana Ardeleanu)