Ştiri locale

Hoţul de ţigări din Sfântu Gheorghe, arestat pentru 30 de zile, după ce a spart 4 magazine în ultimele două luni

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe din data de 19.09.2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Boboc Miluţă Ciprian pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (4 acte materiale). Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art.309 din Codul de procedură penală.

S-a reţinut că în lunile august şi septembrie 2019, inculpatul a pătruns, în timpul nopţii şi prin efracţie, în patru spaţii comerciale aparţinând unor societăţi din Sf. Gheorghe de unde a sustras o cantitate importantă de ţigări, dar şi băuturi alcoolice şi sume de bani, prejudiciul fiind de peste 25.000 lei.

În data de 19 septembrie Judecătoria Sf. Gheorghe a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe şi a emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului Boboc Miluţă Ciprian pentru o perioadă de 30 de zile.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe continuă cercetările în cauză.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă prinicipiul prezumţiei de nevinovăţie.

Prim Procuror

Burgă Florin Gheorghe

banner we radio