
Harta șpăgii în spitalele din țară: Județul Covasna, pe ultimul loc cu cele mai puține cazuri
În spitalele din județul Covasna se cer cele mai puține atenții, potrivit datelor oficiale centralizate de platforma Graphs.ro (AICI), pe baza răspunsurilor transmise de pacienți prin mecanismul de feedback implementat de Ministerul Sănătății. La polul opus, personalul medical din județul Teleorman ar fi cel mai corupt la nivel național, cu un procent de 8,11%, urmat de Giurgiu (7,55%) și Olt (cu 5,08%).
În luna martie, 0,47% dintre pacienții care au avut nevoie de îngrijiri medicale în cele 4 spitale covăsnene au raportat că personalul medical le-a solicitat bani sau atenții, fiind cel mai mic procent înregistrat la nivel național. Pe locul 2 cu cele mai puține raportări din partea pacienților se află județul Alba (0,59%), urmat de Brașov (0,66%) și Cluj (0,71%).
La Spitalul de Cardiologie Covasna, în ultimele 12 luni a fost raportat un singur caz (septembrie 2022), iar la Spitalul Orășenesc Baraolt două cazuri, ultimul în luna august a anului trecut. La Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, 14 persoane au răspuns că medicii sau asistentele le-au cerut atenții în ultimele 12 luni, o raportare datând din martie – fiind singura înregistrată în județ toată luna trecută. Pentru Spitalul Municipal Târgu Secuiesc au fost raportate 7 cazuri în ultimele 12 luni, cea mai recentă raportare datând din decembrie anul trecut.
Deși în luna martie un singur pacient din județ a răspuns afirmativ la întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?”, 6 persoane (2,87%) au răspuns că doresc să raporteze astfel de situații către responsabilul anticorupție al Ministerului Sănătății.
Platforma Graphs.ro a centralizat și răspunsurile la întrebări precum: „Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital?”, „Cât de mulțumit sunteți de curățenia din spital?”, „A fost nevoie să cumpărați medicamente sau alte materiale sanitare?”, „Ați primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament?”, sau „Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?”.
Datele pot fi verificate fie separat, în funcție de spital, fie pentru fiecare județ în parte, sau la nivel național, pe ultimele 6, 12 sau 24 de luni.
(Ioana Ardeleanu)