Ştiri

Greva în școli continuă și săptămâna viitoare. Profesorii au respins oferta Guvernului

Profesorii au respins cea mai recentă ofertă a Guvernului și vor continua greva generală și săptămâna viitoare, au anunțat sindicatele din Educație după consultările cu angajații din teritoriu.

Astfel, greva intră în cea de-a patra săptămână, fiind deocamdată neclar ce se va întâmpla cu Evaluarea Națională sau examenul de Bacalaureat.

Sindicaliștii au declarat sâmbătă seara că vor continua această grevă generală din Educație după ce s-au consultat cu profesorii din teritoriu. Practic această nouă ofertă a Guvernului nu a fost satisfăcătoare pentru ei.

Vorbim de o primă de 1.500 de lei anuală, cu acordare din fonduri europene, până în 2027.

Mai exact vorbim de acele carduri valorice din care profesorii puteau să își cumpere în mare parte materiale didactice, dar și o creștere cu 45% de la 1 ianuarie, ceea ce reprezenta o primă creștere din Legea Salarizării.

În urma consultărilor, sindicaliștii au anunțat că vor mandata liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” să prezinte Guvernului următoarele cereri:

  • Obținerea unui minim de 25% majorare pentru toți angajații din învățământ, majorare care să se aplice de la 1 iunie;
  • Aplicarea Legii Salarizării în integralitate de la 1 ianuarie 2024 sau cel mult în două tranșe acordate în același an;
  • Menţinerea sumei de 1.500 lei acordată anual, 2023-2027, pentru personalul didactic, plus suma de 500 de lei alocată personalului nedidactic;
  • Ordonanță de Urgență pe grila de salarizare care să prevadă că punctul de plecare al salariului unui debutant să fie salariul mediu pe economie.

Greva profesorilor intră, astfel, în a patra săptămână și riscă să afecteze calendarul probelor de bacalaureat și evaluare națională.

Duminică ar urma să fie o ședință la Guvern unde ar trebui să se discute și de acel proiect de ordonanță de urgență care prevede echivalarea competențelor cu notele din liceu pentru examenul de bacalaureat. Practic este acel scenariu care s-a aplicat și în pandemie. Ceea ce nu este stabilit până la acest moment este încheierea mediilor.

Pentru a se înscrie la examen, elevii au nevoie de acea foaie matricolă cu mediile încheiate, însă profesorii continuă greva, ceea ce înseamnă că nu se vor putea atinge de catalog.

Publicitate
banner we radio