VIDEO. Golul victoriei Sepsi OSK cu Viitorul şi declaraţiile antrenorului Valentin Suciu

Sepsi OSK Sf. Gheorghe a obţinut cea mai importantă victorie din istoria clubului, 1-0 contra campioanei Viitorul, iar antrenorul nou-promovatei, Valentin Suciu, a recunoscut că echipa sa ar fi fost mulţumită şi cu o remiză.

„E adevărat, eram mulţumiţi chiar şi cu un punct, cu atât bucuria noastră este mai mare că am reuşit să luăm toate cele 3 puncte”, a spus Suciu.

Tehnicianul echipei care evoluează în premieră în Liga 1 nu vede succesul lui Sepsi ca pe o victorie personală în faţa lui Gică Hagi, fiind încântat să-l întâlnească pe cel mai mare fotbalist român, pe care îl consideră şi cel mai bun antrenor din campionat.

„Nu l-am învins pe Gică Hagi, Gică Hagi nu a intrat pe teren. El antrenează şi are tot respectul meu. Din punctul meu de vedere, este un antrenor foarte bun, dacă nu chiar cel mai bun din ţară. Sunt mândru că am putut să dau mâna cu el”, a precizat Suciu.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe are două victorii în primele patru etape, ambele obţinute pe teren propriu. Echipa lui Valentin Suciu s-a impus şi contra lui Juventus, scor 2-1, iar acum se pregăteşte pentru duelurile cu Gaz Metan Mediaş şi CFR Cluj.

„Toate meciurile sunt dificile. Acum, într-adevăr, aceste meciuri sunt mai aproape unul de celălalt, perioada pentru a ne reveni este mai scurtă, dar ne pregătim în primul rând pentru meciul de la Mediaş”, a spus antrenorul celor de la Sepsi.

Sursa: digisport.ro

Mai jos video cu golul victoriei marcat de Attila Hadnagy în prelungirile partidei cu Viitorul Constanţa:

Leave a Reply