Sport

Franţa – Croaţia, marea finală a Campionatului Mondial de Fotbal

Franţa şi Croaţia s-au calificat în finala mare a Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia. Dacă pentru francezi e a treia finală în ultimii 20 de ani, pentru croaţi este cea mai mare performanţă sportivă a ţării lor.

Selecţionata Croaţiei s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale de fotbal după ce a învins formaţia Angliei cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), la capătul prelungirilor, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în a doua semifinală a turneului final din Rusia.

Croaţia şi-a depăşit astfel performanţa obţinută în 1998, când a câştigat medaliile de bronz. În finala de duminică, croaţii vor înfrunta echipa Franţei, cea care îi învingea în semifinale acum 20 de ani, iar apoi obţinea titlul după o finală cu Brazilia.

Anglia, campioană în 1966, a jucat a treia sa semifinală, dar nu a reuşit să joace cu trofeul pe masă, cum s-a întâmplat şi în 1990.

Croaţii, deşi au jucat al treilea meci consecutiv cu prelungiri, au reuşit să se impună meritat prin golurile înscrise de Ivan Perisic (68) şi Mario Mandzukic (109), după ce englezii marcaseră primii, prin Kieran Trippier (5).

Cu patru schimbări efectuate în prelungiri de selecţionerul Dalic, croaţii au beneficiat în a doua repriză de prelungiri de un plus de viteză, pe lângă determinarea arătată pe tot parcursul meciului. Brozovic (108) a şutat periculos pe lângă poartă, iar un minut după aceea, Mandzukic s-a desprins de apărarea încremenită a englezilor şi a şutat în poartă pe lângă Pickford, la mingea trimisă cu capul de Perisic.

Anglia va juca finala mică, sâmbătă, contra Belgiei şi se poate consola cu medaliile de bronz, având practic asigurat şi titlul de golgheter, prin Harry Kane, care are şase goluri.

Croaţia a ajuns la zece meciuri consecutive cu gol marcat la Cupa Mondială. Anglia a marcat 9 din cele 12 goluri ale sale la CM 2018 din faze fixe. Croaţia e neînvinsă de şase partide la Cupa Mondială (record).

Mijlocaşul Jordan Henderson avea o serie de 30 de meciuri consecutive fără înfrângere la echipa naţională, un record în fotbalul englez.

Croaţia este selecţionata cu cel mai slab loc în clasamentul FIFA, de când există această ierarhie, care atinge o finală de Cupă Mondială, informează agenţia EFE.

Echipa balcanică a acces în ultimul act al Mondialului din Rusia de pe poziţia a 20-a a clasamentului mondial stabilit de Federaţia internaţională de fotbal, creat în 1992, depăşind reprezentativa Franţei, care ocupa locul 18 atunci când a cucerit titlul de campioană a lumii, în 1998.

(Agerpres)