Ştiri locale

FOTO|Număr record de câini la ediția din acest an Covasna Dog Show

Peste 300 de câini din cele mai frumoase rase s-au întrecut în weekend la cea de a 4-a ediție Covasna Dog Show, organizată de Asociația Chinologică Română – filiala Covasna, în localitatea Bodoc. Potrivit organizatorilor, numărul concurenților prezenți la ediția din acest an a competiției de la Bodoc este aproape dublu față de cel din anii precedenți.

În cele două zile ale competiției, concurenți din țară și din străinătate s-au luptat să obțină cel puțin un titlu, iar emoțiile au fost mari pentru cei care au participat pentru prima dată la acest concurs.

„Anul acesta am avut 312 câini înscriși, cu 50% mai mulți față de anul trecut. Am avut o expoziție națională dar și una internațională unde au fost participanți din Germania, Polonia, Ucraina și Ungaria (…) Pentru un participant concursul acesta este foarte important, cei care câștigă în ambele zile pot obține titlul de „Campion al României”, ne-a explicat dr. Kui-Bogdan Szende, medic veterinar în cadrul Spitalului K2 și membră a Asociației Chinologice Covasna.

Din cele peste 80 de rase prezente, cei 5 arbitri (Igor Selimović – Croația; Enrico Drudi – San Marino; Cristian Vântu – ACH Alba; Cristian Petre Stavarache – ACH Ialomița și Szlahotka Alecsandru – ACH Timiș) au avut de desemnat câştigătorii celor zece grupe canine ale Federaţiei Chinologice Internaţionale, iar la final a fost ales marele câștigător.

Noutatea acestei ediții a fost expoziția internațională organizată pentru prima oară în județul Covasna după o pauză de mai bine de 17 ani.

„Am revenit ca arbitru la Sfântu Gheorghe după o pauză de peste 10 ani și am găsit din punct de vedere organizatoric o diferență enormă. Forate bine organizată competiția, o locație foarte bună. Avem peste 300 de concurenți, peste 80 de rase, sunt concurenți și din străinătate ceea ce spune mult. Pentru fiecare rasă există un standard, un ideal în ceea ce privește calitățile pe care trebuie să le aibă un câine, iar arbitrul compară în permanență ce are în față, respectiv câinele cu defectele și calitățile lui, cu idealul. Cei care au obținut calificativul maxim intră într-o competiție pentru obținerea titlului”, ne-a declarat arbitrul Cristian Stavarache.

Acesta a mai explicat că participarea câinilor la astfel de expoziții este importantă întrucât le pune în evidență atât calitățile cât și defectele, lucru care îi poate ajuta pe crescători să înțeleagă ulterior unde ar trebui să facă schimbări. 

„Participarea la o expoziție socializează mult mai mult câinele, este mult mai tolerant în compania altor câini, și în mulțimi. Facem expozițiile din pasiune, avem câini pentru că îi iubim, iar patima nu prea are ce să caute la astfel de evenimente. N-am avut surprize neplăcute pentru că cei care vin la expoziții știu și care sunt reglementările, n-am avut câini agresivi ceea ce este un plus. Cu 10-15 ani în urmă se întâmpla frecvent să fim mușcați, ba chiar și câinii între ei să se muște, dar deja ne apropiem de standardul din țările foarte avansate din punct de vedere chinologic”, ne-a mai explicat arbitrul.

(Ioana Ardeleanu)

Rezultate „Best in Show” CACIB 2019

Junior Handler – Loc 1

Teckel Standard Cu Păr Sârmos , Virsli Of Happytails 1988 Ro, P: Császár Annamária

Perechi – Loc 1

Ciobănesc Românesc Mioritic, P: Dumitrescu Carli Irinel

Grupa 1 – Loc  1

Bouvier Des Flandres, Nyles Nate Liam Vom Cantrikihof, P: Anja Langfeldt

Grupa 2 – Loc 1

Cane Corso Italiano, Boris Ivoni Imperial, P : Tinta Marius

Grupa 3 – Loc 1

American Staffordshire Terrier , White Amsztaff Goes To Hollywood , P: Kadar Janos & Hajdu Agnes

Grupa 4 – Loc 1

Teckel Standard Cu Păr Sârmos, Priam Von Rammyhaus, P: Popa Ioan Robert

Grupa 5 – Loc1

American Akita, X Tra Maroteam Of Wolfpoint, P: Kocsis Krisztina

Grupa 6 – Loc 1

Slovensky Kopov, Britta Brckov Dvor, P: Costin Viorel

Grupa 8 – Loc 1

Labrador Retriever, Carpenny Made To Measure By Dromtacker, P: Szasz Ferenc

Grupa 9 – Loc1

Bouldogue Francais,  Frenky De La Coeur De La Mer, P: Laszlo Iuliana & Istvan

Grupa 10 – Loc 1

Afghan Hound, Ravenheart Mistery Cadamu, P: Talpau Bogdan

Cel mai frumos Ciobănesc românesc

Azor, P: Dumitrescu Carli Irinel

Cel mai frumos câine al ACH Covasna – Loc 1

Ravenheart Mistery A Dream Come True , P: Kovacs Imola & Marton Geza

Baby Bis – Loc 1

Rövidszőrű Magyar Vizsla, Fenyőligeti Leonárd, P: Guba Eugen

Puppy Bis – Loc 1

Dobermann, Alfredo Del Naissus, P: Vas Attila

Veteran Bis – Loc 1

Saint Bernhardshund, Hero Of The Mountains Dot Dave, P: Veress Peter

Junior Bis, Loc 1

American Staffordshire Terrier, Tseslava Iz Sozvezdiye Staff, P: Ispas Ion

Best In Show, Loc 1

American Akita, X Tra Maroteam Of Wolfpoint, P: Kocsis Krisztina

Supreme Best In Show

American Staffordshire Terrier, White Amsztaff Goes To Hollywood , P: Kadar Janos & Hajdu Agnes

banner we radio