Ştiri locale

Fotografii valoroase din arhiva Agerpres, expuse la Sfântu Gheorghe în cadrul Festivalului VISOR

Câteva dintre cele mai valoroase şi inedite fotografii din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, care surprind personalităţi şi evenimente importante din istoria ţării, sunt expuse la Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului de artă fotografică ViSOR.

Directorul general al Agerpres, Claudia Nicolae, a declarat miercuri, la vernisaj, că în arhiva agenţiei există peste 4,5 milioane de fotografii realizate de jurnaliştii şi fotoreporterii instituţiei, din 1927 şi până în prezent, iar acest eveniment, asemenea altora organizate în ultimii ani, îşi propune să le pună în valoare şi să le aducă în atenţia publicului larg.

„Cred că este tezaurul unei ţări ce avem noi, pentru că dacă o pictură sau o carte poate reflecta un eveniment un pic subiectiv, pentru că trece prin ochiul, prin mâna unui autor, fotografia te transpune efectiv în acel loc şi în acel moment. Şi putem vedea aici imagini care pentru prima oară au fost aduse la Sfântu Gheorghe, imagini cu seceta din 1946, inundaţiile din ’70, imagini care pot spune că arată atât durerea acestui popor, cât şi bucuria. Avem imagini de la tot felul de evenimente sportive, evenimente culturale, muzicale care surprind fiecare părticică, fiecare moment din istoria bogată a acestei ţări. Noi am purces la digitalizare, de câţiva ani încercăm să digitalizăm arhiva fotografică şi vă pot spune că am descoperit imagini într-adevăr uluitoare. Nici noi în Agerpres nu ştiam ce comoară avem acolo. Toate aceste fotografii pe care le vedeţi sunt fotografii brute, needitate. Noi nu edităm fotografiile pentru că valoarea lor rămâne, într-adevăr, în originalitatea lor. Evenimente ca acestea ne onorează şi încercăm să mergem în toată ţara şi să arătăm poporului nostru ce arhivă şi ce valoare avem. Avem în expoziţie şi fotografii de la Revoluţia Română. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia Română şi sunt imagini unice pe care le are Agerpres, imagini care nu trebuie uitate. Este istoria noastră pe care trebuie să ne-o asumăm şi să nu o uităm. Astfel de expoziţii cred că ne ajută să nu uităm niciodată cine suntem şi care este trecutul nostru”, a spus Claudia Nicolae.

Potrivit directorului Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, Imreh Istvan, colaborarea cu Agerpres a pornit de la ideea realizării unui concurs de fotografie de presă.

„Visul nostru este să organizăm un concurs de fotografie de presă, dar ne-am dat seama că, pur şi simplu, nu există spaţii de expoziţie destul de mari în orăşelul acesta. Am adus o expoziţie de fotografie de presă din Ungaria care poate fi văzută în piaţa centrală a oraşului. De asemenea, am reuşit să aducem o mini selecţie din arhiva naţională a Agerpres, care are o colecţie impresionantă. Din cele peste 4,5 milioane de fotografii arhivate, 40 de bucăţi au ajuns la Sfântu Gheorghe. Ne bucurăm foarte mult şi deja am vorbit cu directorul general despre o viitoare colaborare în care să scoatem din arhiva naţională fotografiile referitoare la judeţul Covasna. Adică, fotografii care ne reprezintă pe noi, să zic aşa. Deci, peste doi ani sper să ne revedem aici cu fotografii autohtone”, a declarat Imreh Istvan.

Expoziţia deschisă miercuri la Casa Keresztes, aflată în vecinătatea Colegiului Szekely Miko din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, va putea fi vizitată timp de două săptămâni.

Imagini din arhiva Agerpres au mai fost expuse în acest an şi la Piatra Craiului, la Folk Rock Fest 2019, şi în Salina Praid.

Agerpres pregăteşte, de asemenea, mai multe expoziţii realizate în parteneriat cu Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Muzeul Naţional Cotroceni, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989.

(Agerpres)

banner we radio