FOTO. Tabăra de teatru de la Zăbala pentru profesori și lideri de grupuri a ajuns la final
Teatrul Independent Osonó, în parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii din Sf. Gheorghe, a organizat ediţia a treia a Taberei pentru profesori și lideri de grupuri. Tabăra s-a desfăşurat la Csipkés-Zăbala, între 25-29 august, iar în programul ei au fost implicaţi 10 participanți din Budapesta, Carei, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și câteva sate din județul Covasna.
Atelierele Taberei au fost conduse de Prezsmer Boglárka, specialist în pedagogie teatrală, şi doi membri ai Trupei Osonó, respectiv Fazakas Misi și Mucha Oszkár. Programul atelierelor a cuprins: jocuri de echipă, exerciţii de autocunoaştere şi de dobândire a încrederii de sine, exerciţii de dezvoltare a personalității, exerciţii legate de arta și tehnica vorbirii (controlul emoţiilor prin tehnici de respiraţie, exerciţii de dicţie şi de corectare a tulburărilor de exprimare, exerciţii de alternare a registrelor vocale în vederea obţinerii expresivităţii vocale dorite, tehnici şi exerciţii pentru controlul limbajului corporal).
Pe lângă atelierele teatrale, participanții au început fiecare dimineaţă cu exerciţii de încălzire fizică şi mentală, iar seara se ocupau cu repetiţiile scenelor pe care le-au prezentat în ultima zi a Taberei.
Câteva opinii ale participanţilor la Tabără:
Tóth Éva, educatoare (Sfântu Gheorghe): „Aceste cinci zile au fost pline de viaţă: întâlnire, cunoaștere, învățare prin jocuri, râsete, muncă serioasă, revoltă, dezbatere, greşeli, iertare, cântare, lacrimi, rămas bun şi regretele despărţirii. Viață. Dragoste. Asta e tot ce contează! Continuăm drumul nostru, pentru că acesta a fost şi rostul taberei, să transmitem mai departe ce am dobândit aici.”
Székely Zsófia, educatoare (Vârghiș): „Prin intermediul atelierelor, ne-am regăsit într-o mică comunitate. De la jocurile simple, am ajuns la exercițiile prin care ne-am atins profunzimile sufletului, Ne-am descoperit resursele expresive şi am învăţat cum să le folosim în activitatea noastră profesională, dar şi în viața de zi cu zi.”
Hajdu Laura, educatoare (Sfântu Gheorghe): „Motivele pentru care vin an de an în această Tabără sunt dragostea, pasiunea, atenția și profesionalismul celor ce conduc atelierele. Dincolo de faptul că am învățat o mulţime de jocuri, tot ce s-a întâmplat în ateliere ne-a ajutat să ne dezvoltăm capacitatea de concentrare, empatia, încrederea, posibilităţile de autocunoaştere şi de exprimare creativă.”
Pászka Gáspár, student la teatrologie (Ojdula): „Pentru mine tabăra asta a fost un spațiu ideal pentru autocunoaștere. Nu a fost vorba numai de un curs profesional, ci şi de o comunitate care s-a îngrijit de sufletele noastre. A fost un spaţiu unde am avut şansa de a ne privi pe noi înşine dintr-o perspectivă cu totul nouă.”