FOTO. Bronz european pentru Denisa Popa de la „Show Time” Sfântu Gheorghe!
În actualul context socio-sportiv, devine din ce în ce mai clar că resursa umană – sportivii, sunt cei care fac diferenţa între o echipă bună şi una care încearcă să supravieţuiască.
Noi, la CS Show Time, dorim ca fiecare sportiv să fie membru în echipa de performanță, locul unde sportivul începe să își atingă visele, unde suntem parte din succesul sportivului, unde putem pune măcar o cărămida la succesul lui. Pentru acest lucru facem tot ceea ce este mai bine pentru el, spre un singur scop comun – PERFORMANȚĂ.
Așa am evoluat și la Campionatul European de Ju-Jitsu U18 & U21 ce a avut loc în perioada 26-29.10.2017 la Sala Polivalentă din municipiul București și la care au participat 26 de țări cu peste 550 de sportivi, ca un întreg, ca o echipă, sportiv – antrenor, reușind împreună să aducem o performanță greu de cuantificat pentru un club din provincie ce se află încă la început de drum, o medalie de bronz – locul 3 european la proba Fighting, categoria U18 ani -48kg prin “căpitanul” echipei de performanță, sportiva Popa Denisa Ștefania. Cum munca în echipă dă roade, pe lângă aceasta, au avut evoluții bune, pline de adrenalină “amazoanele” Mihalca Izabella Zina, Stoican Alis Maria și Neagu Alexandra Codruța, atât la proba Ne-waza (Brazilian Jiu-Jitsu) cât și la cea de Fighting, unde s-au întrecut pe tatami cu cele mai bune sportive de pe continentul european.
O latură necesară performanței se regăsește în puterea financiară fără de care nici o echipă nu ar putea performa. Un aport important pe acest palier privind finanțarea proiectelor noastre sportive îl primim de la Consiliul Județean Covasna și Consiliul Local a Municipiului Sf. Gheorghe prin programele sportive ale acestor instituții, cărora le mulțumim pentru implicarea în dezvoltarea sportului și implicit a ju-jitsu-lui covăsnean.
(Echipa Show Time)