Ştiri locale

Fitness Tribe Sfântu Gheorghe sărbătorește 1.500 de alergări matinale printr-o nouă provocare cu premii

Fitness Tribe Sfântu Gheorghe va bifa, luna viitoare, alergarea matinală cu numărul 1.500, iar pentru a marca această piatră de hotar, echipa de sportivi amatori a lansat o nouă provocare cu premii. Persoanele care vor ieși la alergat timp de 21 de zile consecutiv, în perioada 24 noiembrie – 21 decembrie, vor fi premiate cu noi tricouri cu inscripția echipei, realizate pentru această ediție specială a provocării „Alergare la 6 dimineața”.    

„Ce trebuie să faci? Pornește la alergat la ora 06:00 în fiecare dimineaţă. Fii neapărat prezent pe aplicația Strava şi numerotează-ți alergările. Dacă ai posibilitatea, vrem să te vedem şi în poză, sau adaugă fotografia cu alergarea în comentarii sub postarea zilei. Începem pe 24 noiembrie la ora 06:00”, au transmis membrii Fitness Tribe.

Provocarea „Alergare la 6 dimineața” a fost lansată de Szőcs Domokos, unul dintre membrii fondatori ai echipei și coordonatorul programului, cu scopul de a crea o comunitate de alergători amatori uniți prin consecvență. Pe 26 martie, această provocare a împlinit 5 ani de la lansare, perioadă în care, indiferent de anotimp sau de condițiile meteo, membrii echipei au ieșit zilnic, timp de 21 sau 100 de zile consecutiv, la alergarea matinală.

„Domi a creat programul în speranța că oamenii vor începe ziua cu o alergare comună de dimineață și, de asemenea, vor experimenta că prin consecvență capeți experiență și satisfacție. Alergarea la 6 am s-a născut ca o provocare de a construi consecvență. Cei care aleargă timp de 21 de la ora 6 dimineața vor primi un tricou drept recompensă. Multe astfel de șiraguri de 21 de zile au fost deja înșirate de alergătorii matinali, unele chiar și de 100 de zile. Pe 22 decembrie vom ajunge la 1.500 de alergări la 6 dimineața! Este meritul tuturor că acest lanț nu a fost niciodată rupt, mereu a fost cineva care alerga. În spiritul acestui lucru, am dori să sărbătorim acest moment cu o nouă provocare. Vino și fii parte din ceva special, experimentează bucuria Adventului altfel, haideți să aprindem o flacăra în comunitatea de alergare și să înconjurăm lumea cu lanțul nostru. Am făcut asta deja în kilometri!”, au transmis membrii echipei Fitness Tribe.

Potrivit regulamentului, participanții la provocare își pot alege în funcție de preferințe locul unde doresc să alerge, condiția fiind ca alergarea matinală să fie făcută între orele 06:00 06:30.  Folosirea aplicației Strava este obligatorie, pentru a putea urmări activitatea alergătorilor, ora și zilele de alergare. Participanții trebuie să ia legătura încă din primele zile cu unul dintre coordonatorii programului „Alergare la 6 dimineața”.

De asemenea, fiecare alergare trebuie să fie înregistrată și numerotată, însă dacă din anumite motive acest lucru nu este posibil, prezența în poza de grup realizată în fiecare dimineață poate servi drept dovadă a participării. Organizatorii mai precizează că poza cu alergarea înregistrată (și nu cu persoana) se postează pe grupul Fitness Tribe în comentariile de la poza zilei doar în cazul în care persoana respectivă nu se află în poza de grup.

Premierea participanților care au finalizat provocarea va avea loc pe 22 decembrie, la Stadionul din cartierul Simeria.  

Amintim că în luna ianuarie a acestui an, unul dintre membrii Fitness Tribe, Vajna Miklos, a reușit să doboare toate recordurile echipei de alergători amatori, alergând 330 de zile lucrătoare consecutive, inclusiv atunci când mercurul în termometre a coborât mult sub zero grade Celsius. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a început provocarea în octombrie 2021, când și-a propus să parcurgă provocarea de 100 de zile de alergare matinală, însă odată prins „microbul” nu s-a mai oprit.

Persoanele care vor să se alăture echipei de alergători trebuie să se înarmeze cu ambiție și să se prezinte zilnic, de la ora 6:00, la Stadionul Municipal sau în fața instalației #Sepsi din Parcul Elisabeta. Cei care finalizează provocarea de 21 sau de 100 de zile consecutive primesc tricouri personalizate.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio