Ştiri locale

Expoziţie de portrete ale tinerilor instituționalizați din Covasna și Harghita

„Ecoul din colţ” este un Proiect de artă implicativă pe care Teatrul Independent Osonó îl derulează în 2018, în parteneriat cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna și Harghita.

Proiectul vizează îmbunătățirea percepției de sine în rândul a 40 de tineri instituționalizați din cele două județe, prin implicarea lor în activităţi de creaţie şi comunicare,  pe care le includ / conţin trei arte: Teatru, Film și Fotografie. Sub coordonarea Echipei Proiectului, tinerii se vor implica în derularea unor activităţi şi evenimente culturale, precum expoziții de artă fotografică, spectacole de teatru, procesul de realizare a unui film documentar.

Aşadar, unul dintre produsele Proiectului este Expoziția de fotografie cu portretele tinerilor participanți în proiect, însoţite de citate alese chiar de ei. Fotografiile sunt realizate de Mucha Oszkár, actor al Trupei Osonó. Expoziţia este organizată în Cafeneaua Szimpla din Sfântu Gheorghe şi va avea vernisajul sâmbătă, 10 noiembrie, ora 17, fiind deschisă vizitatorilor până pe 10 decembrie.

Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional / AFCN şi se doreşte a fi un promotor în efortul de susţinere a tinerilor instituţionalizaţi, care, din cauza situaţiei de incertitudine în care trăiesc, devin vulnerabili şi expuşi riscului de a fi marginalizaţi şi respinşi, în încercările lor de a relaţiona şi a-şi găsi un drum în viaţă.

 

Publicitate
banner we radio