Expoziția „Femei în Vizor” din cadrul Festivalului de Artă Fotografică a ajuns în orașul Covasna
Expoziția itinerantă „Retrospectiva Cluburilor de Artă Fotografică din Secuime”, organizată în cadrul celei de a treia ediții a Festivalului Visor, a ajuns în orașul Covasna, unde îşi va aştepta vizitatorii până în data de 8 aprilie, au anunțat reprezentanții Centrului de Cultură al județului Covasna. Până pe 5 martie, aceasta a putut fi vizitată în orașul Baraolt.
Amintim că tema Festivalului, care s-a desfășurat în perioada 6-15 octombrie 2023, este „Femei în Vizor”, și explorează felul în care femeia, în diversitatea ipostazelor sale contemporane, apare în preocupările şi lucrările artiştilor fotografi din cluburile foto locale.
Fiecare club a putut participa la realizarea expoziţiei cu cel mult 15 fotografii, iar fiecare fotograf a putut înscrie câte o fotografie, lucrările fiind incluse şi în Catalogul Retrospectivei Cluburilor de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc.
(Ioana Ardeleanu)