Elevii și părinții se opun admiterii la liceu. Șeful IȘJ Covasna: „Nu trebuie să ne speriem prea tare; nu toate liceele vor organiza examene de admitere”
Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților se opun introducerii examenului de admitere la liceu în mod descentralizat, și spun că astfel se dorește încurajarea meditațiilor. Varianta proiectului pentru modificarea legilor Educației, discutată zilele acestea în coaliția de guvernare, presupune ca pe lângă Evaluarea Naţională, liceele să poată organiza admitere în regim propriu, dacă au chiar şi un candidat peste numărul de locuri disponibile, iar schimbări sunt propuse şi pentru examenul de Bacalaureat.
Inspectorul școlar general al judeţului Covasna, prof. Kiss Imre, este de părere că măsura ar fi binevenită, în special în cazul liceelor unde există concurență, pentru că ar urma să asigure formarea unor clase de elită. Contactat telefonic, acesta a explicat că propunerea nu ar trebui să îi sperie pe elevi, mai ales că nu toți vor fi afectați, iar procentul unităților de învățământ care vor organiza astfel de examene nu va trece, cel mai probabil, de 10%.
„Ceea ce este în acest proiect de lege vine în completarea situației existente. Nu spun că ar fi rău ca unele licee să organizeze încă o selecție pentru anumite specializări (…) Eu spun că nu trebuie să ne speriem prea tare, pentru că deși au posibilitatea, nu toate liceele vor organiza examene de admitere. Dacă liceele cele mai bune, care au pretenții, fac o selecție peste notele obținute la Evaluarea Națională, conform unei metodologii, pentru una sau mai multe discipline, pentru o specializare anume – de exemplu, dacă vor o clasă de matematică-informatică într-adevăr performantă – atunci nu este rău să mai organizeze o selecție pentru a stabili nivelul. S-ar putea să nu fie cazul la toate specializările, ci doar la unele, ca să difere față de lista elevilor care ar fi intrat dacă nu s-ar face această selecție. Nu vor fi toți elevii afectați de organizarea acestor selecții. Acum, notele se dau conform unor evaluări standardizate, stabilite la nivel național, care nu sunt nici grele, nici foarte ușoare, iar în ultima perioadă au fost accesibile pentru toți, deci un 8 sau 9, care sunt note bune la matematică, de exemplu, s-ar putea să nu ofere o selecție corespunzătoare pentru o clasă în care se dorește o performanță ieșită din comun (…) Garantez că nici 10% dintre licee nu vor organiza concurs de admitere, pentru că până la urmă există și riscuri (…) Oricum, aceste repartizări care au fost și până acum se vor aplica în continuare”, a explicat inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.
„Până la urmă trebuie să înveți, dacă într-adevăr vrei să intri”
Concret, noul ministru al Educației, Ligia Deca, propune ca înainte de repartizarea computerizată, elevii să poată susține un examen de admitere, pe care toate liceele îl vor putea organiza pentru 90% din capacitate, dacă în anul anterior au fost mai multe cereri de înscriere decât locurile disponibile. La final, 10% dintre locuri vor rămâne pentru repartizarea computerizată. Fiecare unitate de învățământ ar putea avea două probe scrise adaptate profilului, cu subiecte standardizate la nivel naţional.
„Liceele au această posibilitate de a stabili nivelul de performanță la unele specializări. De exemplu, Colegiul Național Mihai Viteazul e clar că nu o să facă admitere la toate cele 5 specializări, ci probabil la una sau la două. Proiectul de lege zice că maxim pentru 90% dintre locuri, așa că până la urmă școala poate să stabilească ce procent dintre acestea poate fi ocupat prin această selecție, și care sunt aceste specializări. Până la urmă, trebuie să înveți. Și au am fost elev, am dat examen în clasa a 9-a, am învățat pe rupte, și eram 10 pe un loc atunci la „Szekely Miko”, sau Liceul de Matematică-Fizică nr.1, cum se numea cândva. Dacă într-adevăr vrei, atunci te apuci de învățat, și asta nu înseamnă neapărat că doar cu meditații se poate. Eu mai degrabă văd aici ideea de a depista acel plus pe care îl au elevii care vor să intre în clasele cele mai bune”, a mai explicat inspectorul școlar general.
Propunerile de modificare a legilor Educației prevăd ca Bacalaureatul să fie mai dificil și să conțină probe la materii care nu sunt în specializarea respectivă. De exemplu, elevii de la uman ar urma să susțină probă și la matematică, iar cei de la real ar urma să dea o probă scrisă de „competențe de bază socio-umane”.
În prezent, proiectul de lege se află în dezbaterea coaliției de guvernare.
(Ioana Ardeleanu)