Elevii Secției de Teatru din Sfântu Gheorghe, premii importante la Olimpiada Naţională de Arta Actorului
La Timişoara, între 18-22 aprilie a avut loc Olimpiada Națională de Arta Actorului, destinată claselor de teatru din liceele de arte din România, la care au participat 160 de elevi, din 14 județe ale țării. Elevii Catedrei de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe, condusă de Fazakas Misi, au câştigat patru premii : la Secţiunea Spectacol, Marele Premiu al Olimpiadei a revenit producţiei Antigona; la Secţiunea Individual, Póra Jácinta, elevă în clasa a XII-a, a câştigat locul al treilea; două premii speciale au fost câştigate de două eleve din distribuţia spectacolului Antigona, Kiss Péter, pentru maturitatea asumării scenice, respectiv Szimion Helga, pentru intensitatea trăirilor interioare.
Olimpiada este organizată de Ministerul Educației Naţionale, prin intermediul Inspectoratelor Judeţene, iar Ediţia 2022 a reunit la Timișoara, pe lângă clasa din Sfântu Gheorghe, elevi din Brăila, București, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Tulcea. Juriul a fost alcătuit din profesori universitari de la catedrele de teatru din Cluj-Napoca, Iași, București, Timișoara și Târgu Mureș.
Antigona – cu care elevii Secţiei de Teatru din Liceul de Arte Plugor Sándor au câştigat toate aceste premii – este un spectacol în regia lui Fazakas Misi, cu următoarea distribuţie : Póra Jácinta / Antigona, Kiss Péter / Creon, Szimion Helga / Ismene, Basa Ádám /Polynices şi Császár Andrea, Márkó Edina, Sikó-Barabási Zselyke, Vass Regina (Corul). Spectacolul este construit pe câteva scene de bază ale tragediei lui Sofocle, prin a căror problematică elevii sunt provocaţi să gândească şi să mărturisească felul cum înţeleg concepte fundamentale, precum libertate, revoltă, control şi adecvare. Un rol important în spectacol îl joacă componenta vizuală, respectiv materiale video, care au fost realizate de Mucha Oszkár.
Înfiinţată în anul 2000, Secția de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe a câştigat până acum 12 premii la Olimpiadele Naţionale, la secţiunile Individual şi Grup.