Ştiri locale

Echipa effAct invită locuitorii din Sfântu Gheorghe să-și golească garderoba și să doneze hainele vechi de care nu mai au nevoie

În luna noiembrie, ca parte a programului effAct derulat de Biroul pentru Tineret al Primăriei Sfântu Gheorghe, locuitorii municipiului sunt încurajați să își analizeze obiceiurile vestimentare și să își simplifice garderoba, renunțând la hainele pe care nu le poartă, dar care încă se află în stare bună.

Hainele vechi vor putea fi transportate la sediul Biroului Pentru Tineret din strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5, oricine putând alege dintre piesele vestimentare de care ceilalți participanți nu mai au nevoie, transmit inițiatorii. Hainele rămase vor fi distribuite familiilor nevoiașe, cu sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Sfântu Gheorghe.

„Ca parte a inițiativei effAct din luna noiembrie, vă încurajăm să vă analizați obiceiurile vestimentare – cumpărăturile, utilitatea, cantitatea versus calitatea articolelor. Haideți să ne simplificăm garderoba în funcție de aceste criterii și să renunțăm la obiectele de care nu mai avem nevoie! Aduceți hainele sortate și în stare bună în spațiul comun de la Biroul nostru, amenajat pentru acest eveniment, și apoi alegeți din hainele aduse de ceilalți participanți. Luați acasă doar ceea ce aveți cu adevărat nevoie!”, transmit reprezentanții Biroului pentru Tineret.

Amintim că echipa effAct a dedicat luna noiembrie vestimentației, locuitorii municipiului fiind încurajați ca la trecerea de la garderoba de vară la cea de iarnă să selecteze anumite haine și încălțări și să renunțe la cele pe care nu le folosesc. O altă provocare este ca aceștia să evite   achiziționarea de noi piese vestimentare, și să le folosească, în schimb, doar pe cele pe care le au acasă.

O acțiune similară a avut loc și în luna august, când comunitatea din Sfântu Gheorghe a fost invitată să doneze la sediul Biroului pentru Tineret haine, jucării, obiecte electronice, ustensile de bucătărie și orice alte obiecte aflate în stare bună, dar care ocupau inutil spațiu în locuință, acestea fiind ulterior transporte la Târgul auto și Talciocul din Sfântu Gheorghe.

(Ioana Ardeleanu)  

Publicitate
banner we radio