Ştiri locale

Drum expres Sfântu Gheorghe – Ghimbav. Timpul de ajungere la noul Aeroport va fi de 25 de minute

Drumul expres ce va face legătura între municipiul Sfântu Gheorghe şi aeroportul civil de la Ghimbav va scurta timpul de deplasare la 25 de minute, au susţinut joi reprezentanţii autorităţilor din judeţele Covasna şi Braşov, care s-au întâlnit la Sfântu Gheorghe pentru a prezenta o serie de proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii.

„Acest aeroport cu siguranţă va aduce bunăstare pentru toată lumea. (…) Toată lumea va avea de câştigat. Noi, pe infrastructura actuală, am putea ajunge în aproximativ 35 de minute din Sfântu Gheorghe până la aeroport, în timp ce pe o infrastructură modernizată vom putea ajunge în 20-25 de minute, adică mai puţin decât un bucureştean care din Piaţa Universităţii trebuie să ajungă până la Otopeni. (…) Practic, acest aeroport va aduce lumea mai aproape de noi şi în doi-trei ani trebuie să fim pregătiţi să îi primim şi să avem ce le oferi celor care vor ajunge aproape de poarta noastră. Eu cred că această colaborare cu autorităţile din Braşov va aduce beneficii pentru toată lumea, în primul rând pentru cetăţeni”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Drumul expres va trece prin localităţile Ilieni, Podu Olt, Hărman, centura ocolitoare a Braşovului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Ioan Veştea, a declarat că s-au făcut progrese semnificative în vederea construirii aeroportului, subliniind şi contribuţia autorităţilor covăsnene, care au făcut lobby pentru alocarea de fonduri din bugetul de stat.

„Aeroportul de la Braşov este un proiect care astăzi este finanţat de Consiliul Judeţean, dar este un proiect care nu se poate realiza decât prin implicarea tuturor factorilor şi aici mă refer la judeţul Covasna, care a participat activ şi a sprijinit acest proiect şi, de asemenea, la Primăria municipiului Braşov. (…) Ştim cu toţii că în România nu s-a mai construit un aeroport înainte de anul 1989, de peste 40 de ani. Este un proiect care aparent pare simplu, dar care, din păcate, nu a apărut în Master Planul de Transport, nu a existat o deschidere din partea guvernelor României până anul trecut, când am primit sume alocate direct de la bugetul de stat. Iar acest lucru a fost posibil, în primul şi în primul rând, datorită demersului făcut de administraţia publică locală, Consiliul Judeţean şi Primăria Sfântu Gheorghe, care au făcut demersuri ca să avem bani alocaţi pentru acest proiect. Practic, atunci s-a spart gheaţa, anul trecut am primit 23,7 de milioane de lei, anul acesta, de asemenea, în urma demersurilor făcute la Guvernul României, am obţinut o sumă de 50 de milioane lei. Practic, în felul acesta am reuşit să creionăm un buget şi să ne bazăm în primul şi în primul rând pe resursele proprii, dar am avut şi sprijin din punct de vedere guvernamental. Dacă stăm să evaluăm, întregul proiect ajunge la peste 100 de milioane de euro”, a declarat Adrian Veştea.

El a menţionat că terminalul aeroportului de la Ghimbav va fi al treilea ca dimensiune după cel de la Otopeni şi Cluj şi a estimat că primul zbor va avea loc în vara anului viitor.

„Noi estimăm ca primul zbor să fie anul viitor în vară. Să sperăm că iunie va fi luna în care vom reuşi să decolăm de pe aeroportul de la Braşov. (…) Vă pot asigura că, pe baza contractelor care sunt semnate, anul acesta judeţul Braşov a prins în bugetul propriu 214 milioane de lei şi am toată convingerea că va fi un progres de peste 90% până la finele anului, conform graficelor de execuţie pe care astăzi le avem în implementare. Sper să nu apară situaţii neprevăzute din punctul de vedere al firmelor care au contractat această lucrare. (…) Cu siguranţă, până în mai-iunie, veţi vedea foarte multe clădiri care vor fi realizate în interiorul aeroportului de la Braşov”, a mai spus Adrian Veştea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a afirmat că acest aeroport, precum şi celelalte proiecte de infrastructură prevăzute a fi realizate în parteneriat cu judeţul Braşov, vor avea un impact pozitiv asupra economiei şi turismului din regiune.

(Agerpres)

banner we radio