Ştiri

Două trenuri s-au ciocnit în Teleorman: 12 răniți din care 4 duși la spital; mașini căzute din trenul mărfar

Un Plan Roșu de Intervenție a fost activat luni dimineață, în jurul orei 04:00, după ce un apel la 112 anunța un accident feroviar în Teleorman.

Primele verificări ale autorităților arată că cele două trenuri, unul de marfă și unul de călători, s-au ciocnit. În acest moment nu e cunoscută cauza coliziunii. În urma evenimentului feroviar, ultimele 3 vagoane ale trenului de marfă au deraiat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat, a transmis ISU Teleorman, potrivit Știrile TVR. Inițial, informațiile despre incident au fost neclare, nici macar comunicatele de la CFR Infrastructură și CFR Călători nu precizau nimic despre un impact intre cele doua garnituri, potrivit TVR.

Aproximativ 280 de oameni erau în trenul de călători. Aceştia au fost transportaţi cu microbuzele până la gară, iar apoi au fost preluați de un alt tren de călători pentru a ajunge la Bucureşti. Trenul privat de marfă, încărcat cu autoturisme, avea ca destinație portul Constanța.

Patru persoane au ajuns la spital luni dimineaţa după ce un tren a frânat de urgenţă pe traseu la Roşiorii de Vede (teleorman), potrivit Agerpres. Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, din care opt au primit îngrijiri la locul incidentului şi patru au fost transportate la spital.

În urma coliziunii dintre trenul de marfă și trenul de persoane, mai multe mașini Ford transportate de mărfar au căzut pe linia de cale ferată.

Laurenţiu Dumitru, director al Agenţiei de investigare feroviare române (AGIFER), a declarat luni la Digi 24 că ”fără nicio discuţie, a fost o ajungere din urmă şi o tamponare violentă”, transmite News.ro.

”Un tren de călători, 1822, care circula pe distanţa Arad-Bucureşti Nord, a ajuns din urmă un tren de marfă al operatorului DP Cargo, care era încărcat cu autoturisme Ford, în urma acestei ajungeri din urmă şi tamponări violente fiind deraiate ultimele trei vagoane din trenul de marfă. Ceea ce putem să vă spunem este că a existat un semnal care indica roşu – oprire – şi a fost depăşit, ajungându-se un alt tren din urmă”, a declarat, luni, la Digi 24, Laurenţiu Dumitru, director al Agenţiei de investigare feroviare române (AGIFER) , referindu-se la accidentul din judeţul Teleorman.

Potrivit acestuia, ”fără nicio discuţie, a fost o ajungere din urmă şi o tamponare violentă”.

Agifer cercetează incidentul şi urmează a stabili cauzele şi mecanismul de producere. Potrivit lui Laurenţiu Dumitru expertizele care vor fi realizate în cadrul cercetării ar putea contrazice orice detaliu iniţial, iar antepronunţarea este exclusă.

Potrivit primelor informații, trenul de călători a frânat când a fost activat semnalul de oprire, care urmare a deraierii trenului mărfar aflat în fața sa, dar frânarea nu a fost totală, așa că între cele două trenuri a existat un impact.

Trenul de marfă deraiat în stația Roșiori Nord transporta vehicule Ford, a anunțat compania.

Comunicatul Ford: „Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Rosiorii de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autoritățile derulează investigațiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport.”

Publicitate
banner we radio