Ştiri locale

Două dosare penale pentru violență în familie pentru un bărbat din Sfântu Gheorghe

Miercuri, în jurul amiezii, Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată de către o femeie de 42 de ani despre faptul că ar fi fost agresată fizic de concubinul său.

La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp un echipaj, iar în urma verificărilor s-a stabilit că aspectele sesizate se confirmă. Bărbatul de 36 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri, și-a agresat partenera, lovind-o cu pumnii și picioarele.

În urma constatării situației de fapt, polițiștii au emis un ordin de protecție provizorie, dispunând evacuarea temporară a locuinței de către agresor și obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime față de victimă. Totodată, a fost întocmit și un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

În cursul serii, femeia a solicitat din nou sprijinul polițiștilor, sesizând că bărbatul a încălcat ordinul de protecție. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că agresorul s-a întors la locuința comună, unde a avut un nou conflict cu concubina sa, pe care a lovit-o.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un al doilea dosar de cercetare penală, pentru lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție.

banner we radio