
Două cămine pentru bătrâni din județ, amendate cu câte 10.000 de lei. Prefectul Ráduly István: „Până în prezent au fost constatate nereguli mărunte”
Complexul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe și căminul pentru persoane vârstnice „Zenobia” din Târgu Secuiesc au fost sancționate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna cu câte 10.000 de lei, în urma neregulilor constatate până în prezent, în timpul controalelor derulate în această săptămână la toate centrele rezidențiale destinate adulţilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Verificările au fost dispuse la nivel național, în urma ororilor descoperite în urmă cu o săptămână în azilele din Ilfov.
Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a declarat că în primele 3 zile de control au fost descoperite nereguli minore, care pot fi remediate cu ușurință.
„Nu au fost constatate, până acum, nereguli foarte grave, aș spune că nici măcar grave. Au fost constatate niște nereguli mărunte, de genul: lipsa termometrului pentru măsurarea temperaturii în congelatoare, o deficiență care, consider eu, se poate rezolva, sau depozitarea necorespunzătoare a soluțiilor de spălare, adică detergentul de vase nu trebuie ținut lângă chiuvetă, ca nu cumva cineva să îl folosească din greșeală în procesul de gătire. O altă deficiență a fost depozitarea necorespunzătoare a resturilor de mâncare. Consider că aceste abateri se pot remedia foarte repede, până acum nu am constatat abateri de genul celor pe care le-am văzut în țară. Instituțiile statului și-au făcut treaba și până acum, cele 7 instituții care au fost în control, au verificat de mai multe ori aceste cămine și centre, iar acum a fost foarte ușor pentru că au trebuit să verifice mai mult măsurile pe care le-au lăsat anterior”, a explicat prefectul.
Acesta a precizat că vor fi controlate, în total, 19 locații din județ, respectiv cinci cămine pentru bătrâni, dintre care două publice şi trei private, şi 14 centre pentru adulţi şi copii cu dizabilităţi. Până în prezent, potrivit prefectului, s-a constatat că centrele rezidențiale verificate în prima parte a săptămânii oferă „condiții optime” de cazare.
„Toate cele 19 locații vor fi controlate, din care 5 sunt cămine de bătrâni, iar restul sunt centre destinate persoanelor cu dizabilități, adulți și copii. Chiar marți am avut o ședință, pentru că am vrut să văd rezultatele după primele două zile de verificări, iar fiecare reprezentant al instituțiilor participante la verificări a spus că sunt condiții optime. Au stat de vorbă și cu beneficiarii cazați, nu sunt probleme până în prezent”, a spus prefectul, care a mai precizat că la începutul săptămânii viitoare, instituția pe care o conduce va face publice rezultatele controalelor.
Până miercuri, au fost verificate centrele rezidențiale din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Hăghig, Baraolt, Lemnia și Sânzieni. Directorul adjunct al DSVSA Covasna a precizat că deși au fost descoperite mai multe neconformități, acestea nu erau deosebit de grave. Mai mult, centrele din Lemnia și Hăghig erau „fără probleme”.
„În prima zi, luni, a fost verificat Complexul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe, sunt 3 profiluri de activitate acolo, o bucătărie comună, au fost identificate neconformități de monitorizare a temperaturii, lipsa termometrelor în frigider, au fost mai multe neconformități dar nu neapărat deosebit de grave, deci nu materii prime sau alimente expirate, și s-a aplicat o amendă de 10.000 de lei. Marți au fost verificate două azile de bătrâni și un centru pentru copii, în zona Hăghig și Baraolt. La Hăghig, centrul de copii era fără probleme, acolo nu se servește masa, iar la Baraolt s-a aplicat un avertisment pentru niște etichete care erau căzute de pe produse, două pungi: una de cotlet, alta de pulpe de pui, probabil. S-au găsit etichetele în congelator, erau valabile, dar nu le puteam atribui neapărat acelor produse, astfel că am retras produsele și am dat avertisment. Astăzi au fost controale în zona Târgu Secuiesc, la azilul de bătrâni Zenobia s-au găsit ceva probleme, s-a aplicat o sancțiune de 10.000 de lei, apoi colegii s-au dus la Lemnia, acolo totul era perfect. Sunt în curs de controlat al treilea obiectiv, la Sânzieni și vom mai avea două sau chiar trei zile de controale, pentru că termenul este foarte scurt și personalul este puțin”, ne-a declarat directorul adjunct al DSVSA Covasna, Sulea Codruț.
Contactat telefonic, comisarul-șef al OPC Covasna a declarat că, anterior acțiunilor dispuse la nivel național, instituția pe care o conduce a derulat în acest an două controale în căminele pentru persoane vârstnice din județ, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în urma neregulilor constatate.
„Dacă vorbim strict despre căminele de bătrâni, acestea au fost controlate deja de către ANPC, de două ori în acest an, dar acum se controlează și casele familiale (…) Noi am găsit nereguli și la cele două controale pe care le-am făcut anterior, am dat sancțiuni contravenționale”, a declarat comisarul-șef al OPC Covasna, Mircea Diacon.
Amintim că în luna februarie, Protecția Consumatorilor Covasna a amendat administratorii căminului de bătrâni „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe cu suma de 10.000 de lei, după ce, în urma unui control, au fost descoperite produse alimentare expirate, medicamente depozitate în frigider lângă lactate, sau încăperi cu pereți care prezentau infiltrații. La vremea respectivă, conducerea OPC a transmis că neregulile constate în blocul alimentar și în spațiile de cazare „afectează sănătatea, securitatea și interesele economice ale consumatorilor”.
La acțiunile de control derulate săptămâna aceasta participă echipe mixte, formate din reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, precum și reprezentanții Inspectoratelor Judeţene de Poliţie și pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.
(Ioana Ardeleanu)
